November 23, 2024

Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen

România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu intră în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.

În Consiliul JAI, Austria și-a menținut opoziția și a votat împotriva aderării României la Schengen, la fel ca Olanda, care a susținut că este în favoarea primirii României în Schengen, dar se opune intrării Bulgariei, iar votul a fost la pachet.

De altfel, Olanda a explicat acest lucru în minuta ședinței.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a explicat că în Consiliul JAi eu existat mai multe scenarii, că Germania, Luxemburgul și Belgia au pledat cauza României, dar „Austria a fost absolut opacă”.

„Din păcate, Austria a fost absolut opacă. (…) Olanda nu a votat împotriva României, a fost împotriva Bulgariei. Austria a fost singura țară care a avut oatitudine din arogantă, sfidătoare și agresivă”, a declarat Rareș Bogdan.

Cea de a treia țară – Croația – a primit vot favorabil pentru aderarea la Schengen: de la 1 ianuarie cu frontierele terestre, de la 1 martie cu frontiera aeriană.

„Ultimul pas a fost finalizat, prin decizia Consiliului. Acum este confirmat oficial că Croația aderă la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2023″, a anunțat pe Twitter reprezentanța permanentă a Croației pe lângă UE.

1 thought on “Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen

  1. Nici o noutate.
    Nimic de mirare !

    Cine a fost împotriva Unirii Principatelor din 1859 ?
    Cine a fost împotriva Marii Uniri din 1918 ?
    Cine este împotriva intrării României în spațiul Sengen ?

    Ați ghicit: Austria !

Comments are closed.