Avionul condamnatilor exista si va ateriza la Bucuresti
Avionul condamnaţilor există în realitate şi va ajunge chiar în România. Este vorba despre un avion care va avea 30 de pasageri, toţi români condamnaţi şi închişi până acum în Marea Britanie, dar alungaţi de Brexit.
Guvernul de la Londra scapă de infractorii Europei, după „divorţul” de Uniunea Europeană. Autorităţile britanice au decis să trimită puşcăriaşii în ţările lor de origine, iar românii şi polonezii sunt primii care vor părăsi penitenciarele Regatului.
The Independent informează că două zboruri, fiecare cu câte 30 de infractori, vor decola săptămâna viitoare din Londra spre România, respectiv Polonia. Primul avion va pleca din Londra spre România, miercuri, 13 ianuarie, urmând să aterizeze la Bucureşti. O zi mai târziu va fi rândul avionului care are ca destinaţie Varşovia.
Acest ultim zbor este însă pus sub semnul întrebării, după ce Polonia a interzis în urmă cu două săptămâni orice zbor din Marea Britanie, din cauza temerilor legate de noua tulpină de coronavirus. Potrivit sursei citate, Guvernul de la Varşovia nu a confirmat dacă va permite acestei curse charter să aterizeze pe teritoriul Poloniei. În schimb, interdicţia de călătorie în România a fost ridicată încă de luni, 4 ianuarie.
Britanicii au dat asigurări că infractorii, dar şi gardienii care îi vor escorta vor purta măşti şi mănuşi, iar înainte de a fi ridicaţi din închisoare li se va lua temperatura. Potrivit presei britanice, acesta este însă doar începutul operaţiunilor de deportare a infractorilor. În perioada următoare, alte avioane cu infractori provenind din ţările Uniunii Europene vor decola de la Londra având ca destinaţii ţările de origine ale deţinuţilor.
Critici dure din toate părţile
Guvernul de la Londra încalcă astfel o declaraţie a ONU de anul trecut, care avertiza că repatrierile forţate ar putea „intensifica riscurile grave pentru sănătatea publică pentru toată lumea”, atât în comunităţile gazdă, cât şi în cele de origine şi pot fi „o presiune suplimentară” asupra ţărilor din care provin.
ONU a mai avertizat că deportaţii riscă să se confrunte cu „dificultăţi financiare extreme” şi potenţial trafic de persoane la întoarcerea în ţara lor de origine, din cauza nivelurilor deja ridicate de şomaj ca urmare a pandemiei.
De altfel, Londra a anulat luna trecută o serie de alte curse aeriene, după ce centrul de detenţie Brook House a fost devenit focar de COVID-19. Controversele au apărut după ce un bărbat care a fost deportat în Jamaica a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în ţara sa, chiar la sosire. În prezent, miniştrii nu au confirmat dacă vor mai exista alte zboruri charter luna aceasta, însă ministrul de Interne, Priti Patel, a promis că astfel de zboruri vor fi făcute regulat.
Decizia cabinetului Johnson este criticată inclusiv din interiorul ţării. Pierre Makhlouf, director adjunct la Bail for Immigration Detinees, a declarat că este „pur şi simplu uluitor” faptul că Marea Britanie a continuat să organizeze zboruri charter în timpul ultimului lockdown.
„Prin această decizie a guvernului, cazurile de coronavirus scapă de sub control, în timp ce tuturor ni se cere să facem sacrificii uriaşe pentru a salva vieţi şi a proteja Sistemul Naţional de Sănătate. Desigur, nu există nicio modalitate de a opera aceste zboruri în siguranţă ”, a spus el.
La rândul ei, Sonia Lenegan, director juridic al unei ascociaţii britanice care îi sprijină pe emigranţi a arătat că decizia guvernului este cea mai proastă cu putinţă, în contextul în care noua tulpină de coronavirus dă mari probleme autorităţilor britanice.
„Nu este clar dacă doar cei care au un test negativ pentru COVID-19 vor fi urcaţi în avion săptămâna viitoare. Există, de asemenea, riscul ca Regatul Unit să permită răspândirea în continuare a virusului în alte ţări, continuând cu aceste zboruri”, a atenţionat ea.
Şi Bella Sankey, directorul Detention Action, l-a acuzat pe ministrul de Interne britanic că „acordă prioritate populismului, înaintea sănătăţii publice pe tot parcursul pandemiei”.
Toate aceste critici nu au avut niciun ecou la Londra. Miercuri, 6 ianuarie, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne britanic a anunţat că infractorii străini din închisorile britanice vor fi expulzaţi în continuare, indiferent de riscuri: „Ne menţinem angajamentul de a elimina infractorii străini şi cei care încalcă regulile de imigraţie şi vom continua să desfăşurăm operaţiunile cu măsurile adecvate”.
Preluare din comisarul.ro