November 25, 2024

Banci pe domeniul public si Regulament privind detinerea si accesul persoanelor insotite de caini!

Pe ordinea de zi a sedintei din data de 30 mai a Consiliului Local sunt trecute un numar de 17 Proiecte de Hotarari, printre care si amplasarea de banci pe domeniul public si un regulament privind detinerea si accesul persoanelor insotite de caini.

Spicuim cateva articole din Regulament:

Art. 4- Cruzimi si rele tratamente

 

• Persoanele care detin caini sunt obligate sa le asigure acestora urmatoarele:

• verificarea starii de sanatate a animalului si mentinerea acestuia la nivel optim

tratament antiparazitar regulat;

• profilaxie si vaccinuri periodice;

tratament medical adecvat in functie de necesitati, asigurat exclusiv de personal medical de specialitate;

• Cruzimea indreptata impotriva animalelor precum si aplicarea de rele tratamente indiferent de forma si scopul acestora sunt interzise. Cruzimea constituie infractiune si se pedepseste conform legii;

• Detinatorii cainilor sunt obligati, ca in functie de nevoile etologice, rasa, sexul si varsta acestora, sa le asigure urmatoarele: atentie, ingrijire, conditii de adapostire propice, cantitati suficiente de hrana si apa, posibilitatea de a face miscare;

 

Art. 5 – Accesul cainilor in spatii publice, mentinerea curateniei si pastrarea linistii si a sigurantei publice

1. Este permis accesul cu caini pe domeniul public sau privat al Comunei Floresti cu conditia ca acestia sa fie tinuti in lesa care sa permita controlul cainelui in orice situatie;

2. Cainii periculosi sau agresivi vor fi tinuti in lesa si vor purta in mod obligatoriu botnita;

3. La iesirea pe domeniul public sau privat al Comunei Floresti, detinatorii vor avea asupra lor carnetul de sanatate sau un alt document care atesta efectuarea actiunilor sanitar-veterinare, precum vaccinari, deparazitari, eliberat de un cabinet veterinar autorizat, identificarea si inregistrarea in RECS (original sau copie);

4. Este interzis accesul persoanelor insotite de caini in spatiile de joaca pentru copii;

5. Cainii utilitari aflati in misiune sunt exceptati de la prevederile prezentului articol;

 

Art. 6- Reglementari generale privind igiena

1. Insotitorii de caini au obligatia de a pastra curatenia spatiului public prin colectarea de indata a dejectiilor cainelui insotit; colectarea excrementelor va fi facuta utilizand articole sanitare de tipul pungilor de unica folosinta;

2. Pe toata durata plimbarii cainilor in spatiul public, privat sau comun, insotitorii vor avea asupra lor pungi in vederea mentinerii curateniei in urma cainelui;

3. Se interzice aruncarea de catre orice persoana fizica sau juridica a cadavrelor de animale pe domeniul public sau privat al Comunei Floresti, cadavrele vor fi predate firmelor specializate in neutralizarea deseurilor de origine animala;

Amenzile ce pot fi aplicate au legătură cu prevederi de la articolul 5 și 6.

Constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

a) nerespectarea dispozitiilor art.5 alin (3) se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 100 lei;

b) nerespectarea dispozitiilor art. 5 alin (1) si (2) cu amenda de la 100 lei la 200 lei;

c) nerespectarea dispozitiilor art.5 alin (4) cu amenda de la 200 lei la 400 lei;

d) nerespectarea dispozitiilor art. 6 alin (1) si (3) cu amenda de la 400-600 lei

Iata cum se prezinta Ordinea de zi a sedintei C.L. Floresti, 30 mai, ora 16.00:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri de funcționare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj pentru anul 2017.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de încheiere a exercițiului bugetar la data de 31.03.2017.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local rectificat pe anul 2017.
 

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de stabilire şi aplicare a taxei speciale de salubrizare şi instituirea taxei speciale de salubrizare.

5. Proiect de hotărâre privind mandatarea unui reprezentant al Consiliului local în Adunarea Generală a Asociației pentru Dezvoltarea Infrastructurii Locale a Județului Cluj.
 

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea amplasării de bănci pe domeniul public al comunei Florești .

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind deținerea și accesul persoanelor însoțite de câini în Comuna Florești.

8. Proiect de hotărâre privind acceptarea donației pentru lucrările de amenajare la Monumentul închinat Eroilor care au murit în timpul Primului Razboi Mondial, efectuate de catre SC TOTAL INVEST SRL Cluj.
 

9.Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării multianuale a obiectivului ” Servicii de întreținere /revizii și intervenții la instalațiile de semaforizare din 6 intersectii/treceri pietonale ”, comuna Florești, județul Cluj ”

10. Proiect de hotărâre privind ”Reabilitare ecologică ” pe raza comunei Florești, județul Cluj.

11. Proiect de hotărâre privind revocarea HCL nr.3 din 19.01.2017, privind aprobarea modificării actului constitutiv al societăţii Quatro Eco Salub S.R.L., operator public regional de salubritate autorizat ANRSC, deţinut de comunele Floreşti, Gilău, Căpuşu Mare şi Măguri Răcătău.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea de sprijin financiar de la bugetul local al comunei Floreşti pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local al comunei Floreşti pentru activităţi nonprofit de interes general.

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea de fonduri publice de la bugetul local al comunei Floreşti structurilor sportive din comuna Floreşti.

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.D. – CONSTRUIRE 3 HALE DEPOZITARE, AMENAJARE INCINTĂ, ÎMPREJMUIRE, RACORDURI LA UTILITĂȚI”, situate în localitatea Luna de sus, f.n., având ca beneficiar pe C. SOFT SOLUTIONS S.R.L. și S.C. LUKACOM S.R.L.

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.D. – SCHIMBARE DE DESTINAȚIE DIN VILĂ TURISTICĂ EXISTENTĂ (C1)ÎN PENSIUNE AGROTURISTICĂ ȘI EXTINDEREA ACTIVITĂȚII PRIN CONSTRUIREA UNUI NOU CORP DE CLĂDIRE (C2) CU DESTINAȚIA DE PENSIUNE AGROTURISTICĂ”, situate în localitatea Florești, str. Colonia de Sub Deal, nr. 11A, având ca beneficiar pe SZEKELY ANDRAS , Intreprindere Individuala.

17. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.D.  –  CONSTRUIRE 4 IMOBILE DE LOCUINȚE COLECTIVE CU REGIM DE ÎNĂLȚIME P+E+M, ÎMPREJMUIRE TEREN ȘI BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚI”,situate în localitatea Florești, str. Avram Iancu ,nr. 54,  având ca beneficiar pe S.C. BRIOTEX S.R.L. și S.C. LA RĂDUCU INVEST S.R.L.