Bilantul ISU dupa furtuna de aseara din Cluj-Napoca/ Clujenii nu au fost anuntati de furtuna devastatoare!
După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.
“Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.
Foto: monitorulcj.ro
Echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și asociației CERT.
Pe parcursul nopții două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară”, au comunicat reprezentanții ISU Cluj.
Deputatul liberal Radu Moisin sustine ca autoritatile au facut anuntul de cod portocaliu de furtuna la Cluj, dupa ce aceasta incepuse.
“In anul 2021, este inadmisibil ca statul sa nu-si protejeze cetatenii!
Voi solicita, la prima ora, Ministrului Afacerilor Interne si Ministrului Mediului, sa ne ofere explicatia faptului ca populatia Municipiului Cluj-Napoca si a localitatilor invecinate nu a fost avertizata din timp despre furtuna devastatoare, pentru a se putea adaposti si a-si proteja familiile si bunurile”, a transmis Radu Moisin.