November 25, 2024

Biroul Electoral Central// Vor putea vota în localitatea de reședință și cei care își iau viza de flotant după 4 septembrie

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat joi o nouă hotărâre și a adus o completare la decizia controversată de luni, precizând că persoanele cu viză de flotant pot vota la alegerile locale din 27 septembrie în localitatea de reședință, indiferent dacă și-au făcut flotantul înainte sau după 4 septembrie.

BEC a adus această clarificare după ce, din cauza neclarității modului în care a fost redactată, decizia de la începutul săptămânii a fost interpretată ca fiind una care restricționează dreptul la vot în localitatea de reședință al celor care și-au făcut viza de flotant după 4 septembrie.

Astfel, potrivit hoitărârii nr. 86:

  • ”În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 18 ali. (5) din legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, alegătorul care și-a stabilit reședința, ulterior datei de 4 septembrie 2020, la o altă adresă arondată altei secții de votare decât cea de la domiciliu, și care se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată strada unde își are reședința menționată pe actul de identitate, va fi înscris în lista electorală suplimentară”.

De asemenea, potrivit completării adoptate joi:

  • ”Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează:
    • (2) Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, și-a stabilit reședința la o altă adresă decât cea de domiciliu și a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reședință, votează numai la secția de votare unde este arondată strada la care își are reședința menționată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reședință și se prezintă la vot la secția de votare la care este arondată adresa de reședință”.

Biroul Electoral Central a precizat că a venit cu această completare în urma mai multor sesizări depuse de alegători, reprezentanți ai mass-media și ONG-uri care au reclamat lipsa de claritate a deciziei de luni ”avansând chiar interpretarea că textul în discuție ar interzice persoanelor care și-au stabilit reședința după data de 4 septembrie 2020 să voteze la secția de votare la care este arondată adresa de reședință”.