Ce afacere diabolica au pus la cale doi soți
Procurori DIICOT și polițiști au efectuat miercuri 15 percheziții în județele Maramureș, Cluj și Alba pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, evaziune fiscală și fals informatic.
”În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014, în scopul obţinerii de beneficii materiale ilicite, liderii grupului infracţional, soţ şi soţie, au determinat în mod constant mai multe persoane bolnave (pacienţi care beneficiază de medicamente gratuite în cadrul Programului Naţional de Transplant) pe care le-au indus în eroare pretinzând în mod mincinos că lucrează în cadrul unor companii de distribuire a medicamentelor de uz uman şi că au posibilitatea să le procure în condiţii avantajoase medicamentele de care au nevoie, la preţuri mult reduse faţă de cele oficiale”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Oamenii legii spun că suspecta, speculând relaţiile de încredere şi legăturile create de-a lungul timpului între aceasta şi bolnavii pe care i-a indus în eroare în modul arătat mai sus, a reuşit să intre în mod repetat în posesia unor reţete medicale gratuite şi a cardurilor de sănătate care permit titularilor să ridice medicamentele prescrise de medicii specialişti, pe care le-a utilizat în mod fraudulos în scopul obţinerii unor sume de bani pe care şi le-a însuşit.
Cei doi nu acționau singuri, ci erau ajutați de mai multe persoane pe care le-au racolat, fiecare dintre acestea având roluri bine determinate în cadrul circuitului ilicit de procurare, distribuire şi decontare în mod ilegal a unor prescripţii medicale cu valoare mare.
”Începând cu anul 2014, cei doi suspecţi, cu concursul altor persoane fizice din judeţele Maramureş, Alba şi Cluj dar şi a reprezentanţilor unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al produselor farmaceutice, au procurat în mod constant de pe piaţa clandestină diferite medicamente pentru uz uman, în special medicamente precum MYFORTIC, PROGRAF, ADVAGRAF şi CELLCEPT (medicamente pentru afecţiuni speciale, care se eliberează doar în baza unor prescripţii medicale şi sunt utilizate în profilaxia rejetului acut de grefă la pacienţii adulţi care au beneficiat de transplant renal ori de ficat), la un preţ mult mai mic decât cel practicat în mod normal de către farmaciile autorizate şi pe care le-au pus la dispoziţia bolnavilor în schimbul unor prescripţii medicale pentru aceleaşi tipuri de medicamente, dar care aveau o valoare decontabilă la Casa Asigurărilor de Sănătate cu mult mai mare faţă de preţul plătit pentru medicamentele procurate clandestin”, spun procurorii.
Anchetatorii au descoperit că membrii grupului infracţional au intrat lunar, începând cu anul 2014, în posesia unor reţete medicale a căror valoare era cuprinsă între 20.000-30.000 lei, iar pentru procurarea de pe piaţa neagră a medicamentelor aferente au cheltuit în medie doar 15%-20% din suma menţionată mai sus.
”Cu privire la diferenţa dintre suma cu mult mai mică plătită de membrii grupării pentru medicamentele procurate în mod ilicit şi valoarea efectivă decontată de CNAS pentru reţetele în cauză, această diferenţă reprezintă veniturile ilicite obţinute de membrii grupării prin fraudarea bugetului de asigurări sociale”, precizează DIICOT.
”Pentru a-şi însuşi în mod efectiv sumele provenite în urma activităţilor infracţionale desfăşurate, cei doi suspecţi, beneficiind de complicitatea reprezentanţilor şi angajaţilor unei farmacii, au procedat la introducerea de date informatice false în aplicaţia SIUI – sistem informatic care gestionează modul de prescriere şi de eliberare a reţetelor medicale de către medici şi farmacişti – rezultând în acest mod date necorespunzătoare adevărului şi care au avut drept consecinţă decontarea unor sume mari de bani aferente unor reţete medicale care nu au fost eliberate faptic, ci doar scriptic.
În continuare, după introducerea în sistemul SIUI datelor false, pentru a-şi asigura un câştig cât mai mare, reprezentanţii societăţii comerciale nu au achitat în numerar celor doi suspecţi diferenţa de bani rezultată dintre suma decontată farmaciei de către CNAS şi suma plătită de către aceştia pentru procurarea medicamentelor clandestin la un preţ mult mai mic, plata fiind făcută “în natură”.
În concret, există suspiciunea că la solicitarea suspecţilor, reprezentanţii societăţii comerciale au furnizat în mod constant, începând cu anul 2014, orice tip de medicamente de uz uman aflate pe stocul farmaciei, însă în limita “profitului” obţinut în urma decontării unor reţete medicale eliberate doar scriptic.
S-a reţinut că, printr-un circuit infracţional foarte bine pus la punct, suspecţii au valorificat medicamentele prin vânzarea lor către alte persoane interesate, la un preţ diminuat cu 30%-35% faţă de preţul practicat de către farmaciile autorizate”, se arată în comunicatul DIICOT.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Direcţiei Antifraudă Fiscală, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
sursa: citynews.ro