Ce cred unii pesedistii despre Alianta Vestului: “Pericol mare la adresa integrității statului român”
Proiectul celor patru primari (Boc Cluj-Napoca, Falca – Arad, Robu – Timisoara, Bolojan – Oradea) nu este privit cu ochi buni de unii membri social-democrați: „Nu a existat un pericol mai mare la adresa integrității statului român”.
Adrian Bourceanu, consilier județean și membru în CJEX PSD Neamț, a criticat proiectul celor patru primari liberali.
„Aud că s-a inventat o așa numită ‘alianță a vestului’, care din punct de vedere economic se rupe de ceea ce însemnă România economică actuală. Cred sincer că nu a existat niciodată în istoria României de după 1918 un pericol mai mare la adresa integrității și independenței statului român ca acest concept care tinde să devină un ‘brand’ după modelul Italiei, cu referire nordul acestui stat. Aștept cu maxim interes ca în principal factorii diplomatici și de decizie a guvernului român să clarifice în tandem cu ‘românii’ care au inventat acest atac la adresa României, această ‘nouă viziune’”, a spus Adrian Bourceanu.
O opinie mai moderată a venit de la europarlamentarul Emilian Pavel. El a catalogat acest proiect „o invenție” a „primarilor populiști” din PNL.
„1. Vreau să văd unde este plus-valoarea. 2. Sunt dator colegilor din țară pentru că, întâmplător, este și primarul orașului meu implicat. Primul capitol de priorități al alianței primarilor populiști din Vest conține proiecte prioritare ale Guvernului PSD, dar în care aceste primării nu au atribuții. Am găsit totuși ceva: Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren/tramvai/roleibus/autobus electric/metrou metropolitan – SUCCES. În cadrul acestui capitol am mai găsit ceva ce contrazice declarațiile la nivel național a șefilor acestor primari! Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură. Am ales sa pun drept “bullet point” semnul `100`pentru că știți și voi, mesajul dat de această coaliție, fără atribuții în domeniile propuse, nu este unul de unitate”, a scris el pe Facebook.