Cine este escrocul de talie mondială arestat la Cluj și extrădat în SUA
Un britanic de 31 de ani a fost arestat de Curtea de Apel Cluj-Napoca pentru a fi extrădat în SUA, unde este anchetat pentru implicarea într-o fraudă de peste șase milioane de dolari, cu ramificații în mai multe țări.
Un dosar de extrădare în care este vizat un britanic de 31 de ani și care a fost judecat la Curtea de Apel Cluj scoate la iveală modul în care investitori de pe piața de capital au căzut în plasa unor escroci care au pus la cale o schemă de fraudare cu ramificații în mai multe țări.
Potrivit procurorilor americani, „începând cel puțin din anul 2015 și continuând până în prezent, A.A. (n.r. britanicul extrădat) și alte persoane au participat într-o schemă complexă de fraudă de investiții internaționale prin marketing în masă pentru a frauda cu milioane de dolari investitori vorbitori de limba engleză din întreaga lume și spălarea câștigurilor din fraudă și distribuirea acestor câștiguri între conspiratori”.
„Ca parte a schemei de fraudă de investiții, au pretins că sunt angajații unei firme financiare de investiții de succes și au urmat etape complexe să convingă victimele de existența și legitimitatea firmei.
Aceste etape de obicei includeau faptul că ei pretindeau că reprezintă firme reale de investiții financiare, prin crearea de site-uri frauduloase ce păreau că sunt asociate cu firmele reale, crearea de adrese de e-mail frauduloase care păreau că sunt asociate cu angajații unor firme reale de investiții financiare, publicarea de articole frauduloase de știri legate de firmele false și investițiile lor pretinse, folosirea de motoare de căutare pe internet, des folosite ca să difuzeze anunțuri online legate de schemă, crearea de contracte frauduloase legate de investiții și alte documente financiare și legale și folosirea numelor, pozițiilor, semnăturilor, adreselor de e-mail și similitudini cu persoane cu reputație din lumea afacerilor și finanțelor”, se arată în cererea de extrădare.
Potrivit cercetărilor realizate de autoritățile americane, victimele escrocilor erau racolate prin apeluri și mesaje agresive de e-mail de telemarketing, orchestrate din așa numitele „boiler rooms” (camere de telemarketing) aflate în Cipru, Spania, România și Cambodgia.
Astfel, escrocii au convins victimele să transfere bani în conturile bancare aflate sub controlul lor („Conturile de Depozit ale Victimelor”) pe care victimele le-au înțeles ca fiind investiții în diverse companii – adică, achiziționarea de acțiuni ale companiei.
„În realitate însă pretinsele firme de investiții financiare ale conspiratorilor erau false și achizițiile de acțiuni erau frauduloase, iar banii trimiși de victime n-au fost returnați vreodată. Prejudiciul combinat cauzat victimelor a depășit șase milioane USD”, mai arată procurorii americani.
„Ca parte din schemele de fraudă și spălare de bani, bancherii au deschis conturile de depozit ale victimelor, de obicei în numele unor companii paravan ca să primească transferurile provenite de la victimele schemei de investiții. Apoi bancherii transferau câștigurile din fraudă din conturile de depozit ale victimelor – mai puțin un procent ca plată, care era variabil, dar în general era peste zece la sută, reținut de bancheri – înapoi la ceilalți conspiratori în mod direct sau printr-o serie de tranzacții financiare.
De exemplu, câștiguri din fraudă erau uneori transferate de la un bancher în conturi bancare deținute în numele unor persoane care nu existau în realitate, cum ar fi „James William Carter” și „Jonathan Timothz Turner”, dar în numele cărora conspiratorii au deschis conturi bancare folosind pașapoarte false din Marea Britanie și alte documente false”, se mai arată în cererea de extrădare.
Cu ocazia procesului de la Curtea de Apel Cluj, britanicul a fost de acord să fie extrădat în SUA, relatează Ziare.com.