CJ Cluj si Banca Mondiala colaboreaza la realizarea unui ATLAS TERITORIAL. “Mana cereasca” pentru dezvoltatorii imobiliari!
Consiliul Judetean Cluj si Banca Mondiala colaboreaza pentru realizarea unui proiect care prevede realizarea unui ATLAS care va cuprinde informatii despre zone/terenuri, proiecte urbanistice, oferirea de soluții IT de ghiseu unic si de arhivare. Un alt obiectiv important al acestui parteneriat, respectiv proiect, il reprezinta reducerea timpului de avizare/eliberare a documentațiilor/autorizațiilor de construire.
“Obiectivele generale ale proiectului „Județul Cluj – SMART TERRITORY” sunt creșterea calității serviciilor furnizate cetățenilor, „Județul Cluj – SMART TERRITORY”îmbunătățirea procesului decizional și al planificării strategice la nivelul județului Cluj – prin introducerea unui sistem de planificare teritorială integrate și facilitarea accesului la servicii online pentru cetățenii județului Cluj prin introducerea unor sisteme de simplificare a procedurilor administrative din perspectiva back-office. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară 2 Administrație publică și sistem judiciar accesibile şi transparente, Obiectiv Specific 2.1. Termenele pentru implementare asumate de către Consiliul Județean Cluj sunt: sfârșitul anului 2019 pentru implementarea Arhivei și a Ghișeului unic, respectiv 2020 pentru Atlasul teritorial. Valoarea totală a proiectului este de 3.901.772,00 lei din care 3.316.506,20 lei este finanţare nerambursabilă din Fondul Social European (85%), 507.230,36 lei este finanţare nerambursabilă din bugetul naţional (13%) și 78.035,44 lei este cofinanţare eligibilă din bugetul Consiliului Judeţean Cluj (2%).
Cele trei componente majore:
1. Aplicație Atlas Teritorial dezvoltată și implementată la nivelul UAT Județul Cluj
Atlasul Teritorial, o aplicație informatică care să reunească într-o singură platformă, seturi și baze de date ale diferitelor instituții, transpuse spațial, referitoare la activități de amenajare a teritoriului, urbanism, locuire, dezvoltare economică, în vederea fundamentării deciziilor referitoare la investiții, respectiv la planificarea strategică a județului. Impactul acestei aplicații la nivelul cetățeanului rezidă din faptul că cele mai bune decizii vor putea fi implementate având la bază date reale, pentru a crește calitatea vieții în județ. Conceptul nu este unul nou, dar nu există implementat la nivel de instituții publice, motiv care conferă proiectului un caracter inovator.
În prezent interogarea informațiilor se face la cerere, fără a avea acces permanent la informații actualizate și fără un real suport în realizarea bazei de date integrate, transpuse spațial.
Aplicația Atlasul Teritorial presupune, prin intermediul unui sistem interactiv, analiza datelor în profil teritorial și cuantificări ale impactului teritorial al programelor publice în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, locuirii și dezvoltării regionale, utilizând în acest scop un sistem informațional geografic și baze de date care cuprind informații și date statistice necesare pentru caracterizarea unui teritoriu. Sistemul informațional va include reprezentări cartografice care să permită urmărirea evoluției în timp si în spațiu a unui număr mare de indicatori din domeniile de activitate relevante pentru dezvoltarea teritorială provenind de la entități publice precum Agenția Națională de Cadastru si Publicitate Imobiliară (e-terra), Direcția Națională de Statistică (fișele localităților), Registrul Comerțului, Direcțiile de Evidență a Persoanelor, Inspectoratele Teritoriale de Muncă, Inspectoratul Școlar Județean, primării etc. Astfel, personalul cu funcție de conducere de la nivelul UAT Județul Cluj va putea accesa și interoga această aplicație pentru a obține date actualizate, în timp real, pentru a-și putea fundamenta deciziile generate de realizarea atribuțiilor.
2. Aplicație Ghișeu unic pentru cetățeni dezvoltată și implementată la nivelul UAT Județul Cluj
În procesul de obținere a avizelor aferente autorizației de construire, spre exemplu, fiecare aviz presupune o deplasare la fiecare instituție competentă, a cetățeanului. Soluția pentru eliminarea acestui inconvenient ar fi stabilirea unui singur punct de depunere și ridicare a documentelor, sub forma unui ghișeu unic care să asigure preluarea și coordonarea obținerii avizelor de la instituțiile abilitate. În acest mod, cetățeanul ar putea prezenta toate documentele necesare procesului de autorizare (ante și post autorizare) printr-o singură deplasare la consiliul județean care să obțină toate avizele necesare obținerii autorizației de construire. În contextul asigurării unei eficiențe a demersului, care să nu implice deloc deplasarea cetățeanului pentru obținerea avizelor și actelor necesare, se propune realizarea unei platforme electronice care să asigure posibilitatea încărcării și transmiterii on-line a tuturor documentelor necesare în proces, reducând semnificativ timpii de obținere a documentațiilor. Mai mult decât atât, o asemenea platformă ar conduce nu doar la urgentarea procesului ci va contribui și la creșterea transparenței permițând cetățenilor să monitorizeze în permanență situația cererilor depuse.
3. Arhivă digitalizată la nivelul UAT Județul Cluj
Soluția de gestionare electronică a documentelor în cadrul instituției, scanarea acestora pentru arhivare și retro-digitalizarea arhivei se impun, în contextul activității extinse și complexe a UAT Județul Cluj, care își dublează, anual, actele cu care operează. Teritoriul se aglomerează și se extinde, iar gestiunea acestuia de către instituție presupune consultarea multor informații arhivate sau a unor informații curente dar care nu există în format electronic.
Inovarea proiectului rezidă din implementarea efectivă a acestor soluții informatice care, deși există ca și concepte la nivelul țării, nu există implementate practic nici la nivel național, nici la nivel județean. Noțiunea de SMART CITY a devenit în ultimii ani, instrumentul de măsurare a dezvoltării municipiilor și orașelor, atât din punctul de vedere al informatizării cât și al oferirii de facilități locuitorilor lor. Ținând cont de faptul că acest concept nu se poate aplica județelor care doresc să ofere servicii similare tuturor cetățenilor județului, proiectul propus vine să dezvolte noțiunea de SMART TERRITORY, adică județ – teritoriu smart.
Sursa: cjcluj.ro//actualdecluj.ro