November 25, 2024

Cluj-Napoaca/ Consiliul Judetean construieste cea mai moderna scoala speciala din tara

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul privind execuția lucrărilor de construcții din cadrul proiectului „Construirea Sediului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă”, instituție de învățământ special aflată în subordinea forului administrativ județean.

Proiectul european implementat de Consiliul Județean vizează, în principal, demolarea corpurilor de clădire existente și realizarea pe acest amplasamant a unui corp nou, respectiv modernizarea unuia dintre corpurile actuale și amenajarea spațiului exterior.

Noul corp de clădire ce urmează a fi edificat va avea un regim de înălțime P+3E și va fi structurat pe trei zone de funcțiuni distincte. Astfel, zona 1 va cuprinde spațiile administrative și medicale, în timp ce în zona 2 se vor afla cele aproximativ 32 de săli de clasă și laboratoare, spațiile adiacente acestora și grupurile sanitare. În ceea ce privește zona 3, aceasta va fi compusă din blocul alimentar, format din bucătarie și sala de mese, precum și din spatiile pentru activități sportive și de terapie.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

„Ceea ce este cu adevărat îmbucurător e faptul că  le vom oferi elevilor clujeni cu nevoi speciale condiții la standarde europene. Cu ajutorul celor trei milioane de euro vom construi o școală specială ultramodernă, cea mai mare și mai bine dotată din România.”

Noul sediul va dispune, în premieră pentru România, de o grădină senzorială amplasată pe acoperiș precum și de un spațiu special destinat hidroterapiei. Un alt aspect inedit îl reprezintă și amenajarea unei zone dedicate specialiștilor din cadrul instituției, special concepută pentru prevenirea apariției sindromului burnout sau sindromului de epuizare profesională.

În ceea ce privește spațiul exterior, va fi amenajat un generos loc de joacă și pentru activități în aer liber, spațiul verde urmând a fi complet reamenajat, inclusiv prin replantarea de noi arbori.

Valoarea lucrărilor este de 14.160.963 lei fără TVA. Acestea vor începe în perioada imediat următoare și au o durată de execuție de maxim 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere.