November 22, 2024

Cluj-Napoca// Premii substantiale in bani oferite de E.Boc tinerilor cercetatori in stiinta si inginerie!

<< Premiile “Rada Mihalcea” pentru tineri cercetători în știință și inginerie >> oferă recunoaștere cercetătorilor tineri din România, care prin performanță și dăruire, aduc contribuții remarcabile în aria lor de specialitate.

Concursul organizat de Primăria Cluj-Napoca alături de prof. dr. Rada Mihalcea, Cetățean de Onoare al municipiului, a ajuns anul acesta la cea de a V-a ediție.

Rada Mihalcea este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători din Statele Unite ale Americii, fiind recunoscută în topul celor mai buni 100 cercetători americani și premiată de fostul președintele al S.U.A., Barack Obama.

Competiția pune în valoare unul dintre cele mai importante avantaje pe care țara noastră le deține: resursa umană capabilă, talentată și dornică de afirmare.

Concursul este recunoscut la nivelul Uniunii Europene ca un model de bune practici pentru promovarea talentelor în domeniile cercetării, inovării și pentru menținerea tinerilor în țara de origine pentru a activa în diferite domenii.

“Am avut plăcerea să particip astăzi, alături de prof. Rada Mihalcea și de dl prof. univ. dr. Radu Munteanu la gala de premiere a concursului, care s-a desfășurat la Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca – clădirea Casino din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”.

În acest context am subliniat încă odată faptul că cercetarea și inovarea sunt elemente cheie în strategia de dezvoltare a Clujului, instrumente importante în procesul de adaptare la evoluția tehnologică, digitalizare și de anticipare a slujbelor viitorului. Tinerii reprezintă motorul inovației, iar dedicarea lor în domenii de interes precum știința și ingineria asigură pârghiile necesare orașului pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă, care să facă față cu brio la ceea ce ne rezervă viitorul“, a scris primarul Emil Boc pe pagina sa de facebook.

Câștigătorii ediției 2019 a concursului sunt:

Premiul I – 3000 $
Apostol Nicoleta-Georgiana, cercetător științific de gradul II la Institutul Național de Cercetare pentru Fizica Materialelor

Premiul II – 2000 $
Cazacu Cristian-Mihai, lector universitar la Facultatea de Matematică și Informatică la Universitatea din București

Premiul III – 1000 $
Beșleagă-Stan Cristina, cercetător științific de gradul III la Institul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor

Mențiuni speciale:
Burghele Bety-Denissa, cercetător specializat în știința mediului la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Gulei Diana, cercetător biochimist în cadrul Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”

Hossu Constantina-Alina, cercetătorul științific de gradul III la Centrul de Cercetare a Mediului și de Efectuare a Studiilor de Impact

Velicu Ioana-Laura, lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

La ediția din acest an au aplicat 60 de participanți, dublu față de anul trecut, valoarea totală a premiilor fiind de 6000 de dolari.

Premiile pentru căştigătorii acestui concurs au fost oferite de următorii sponsori: iQuest, #EmersonCluj și Coral Impex.