Cluj-Napoca// S-a semnat contractul pentru lărgirea DN1 E60, zona Florești!
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a semnat în această după-amiază contractul pentru realizarea primului tronson din centura metropolitană a Clujului.
Asocierea S.C. VIAROM CONSTRUCT S.R.L. – S.C. ELECTROGRUP S.A. va realiza “Proiectul privind „Drum TransRegio Feleac TR 35- Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură – Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură Tronson 1 – Drum B4.1- Modernizare DN1 de la km la 481+500 km 483+655”.
Durată de execuție este de 20 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 14 luni pentru execuție.
„Practic se va extinde la 6 benzi de circulație zona DN1 Cluj-Florești până la Spitalul Regional de Urgență – câte o bandă pe sens va fi dedicată transportului în comun, salvărilor, poliției, pompierilor.
De asemenea, se vor amenaja piste de biciclete pentru încurajarea utilizării mijloacelor de comun alternative la mașină – fiind create astfel culoare de mobilitate alternativă, parte integrantă a viziunii pe termen lung pentru Cluj-Napoca și zona metropolitană.
Totodată, va fi amenajat pasaj pietonal subteran în zona hipermarketului Metro, iar pentru facilitarea accesului la Spitalul Regional de Urgență vom avea un pasaj rutier suprateran.
Pe întregul tronson modernizat s-a prevăzut sistem de iluminat cu telegestiune și sistem de canalizare pluvială. Odată încheiat contractul se va constitui garanția de bună execuție și se dă ordinul de începere a lucrărilor”, a declarat primarul Emil Boc.