November 21, 2024

Cluj-Napoca// Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri la UNTOLD 2023

 Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic, cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au derulat acțiuni pentru prevenirea și combaterea traficului de droguri, realizând o prindere în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca.

Astfel, în data de 5 august a.c., un bărbat în vârstă de 33 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut, după ce a fost prins în timp ce ar fi efectuat operațiuni de comercializare de substanțe psihoactive, fiind descoperite asupra sa 10 pastile ecstasy și 5 grame cristal (3CMC).

„În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate 454 de comprimate de ecstasy, 153 de grame de cannabis, 160 de grame de 3-CMC, 92 de grame de rezină de cannabis, 3 cântare de înaltă precizie, 6 grindere, 2 laptop-uri, 4.750 de lei, precum și alte obiecte.

Foto Arhiva

Din cercetări a reieșit că bărbatul ar fi comercializat ecstasy și 3-CMC, pentru sume cuprinse între 600 și 1.600 de lei.

De asemenea, în perioada mai-iulie 2023, ar fi comercializat cannabis, pentru sume cuprinse între 20 și 50 de lei pentru un gram”, transmite IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, pe numele bărbatului de 33 de ani a fost emisă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.