November 25, 2024

Clujul organizeaza, in premiera, Primul Street Food Summit!

Primul Street Food Summit din România are loc la Cluj-Napoca în data de 8 iulie de la ora 11:00 la Crush Wine Bar (Strada Victor Deleu, nr 1), unde va fi invitat celebrul Chris Barber (chef renumit și premiat la nivel mondial, mentor al unor chefi de top, creator al unor restaurante distinse cu stele Michelin, a fost bucătarul Prințului Charles timp de 11 ani, în prezent fiind consultant de ospitalitate și CEO al propriei sale companii de consultanță: Catering Food Business Solution) alături de Chef Foa (Florin Scripca – unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din România, promotor și ambasador al conceptului street-food în România).

Scopul acestui summit este lansarea primei asociații de street-food din România: Street Food Revolution.

Street Food Revolution a creat un nou trend în România printre iubitorii de mâncare, dar și în rândul chefilor pasionați, care au îndrăznit să lase bucătăriile restaurantelor în favoarea experiențelor culinare create în stradă. Astfel s-a creat un HUB al bucătarilor proprietari de restaurante pe roți, denumite food-trucks.

“Asociația Street Food Revolution a fost un pas firesc pentru noi în 2017. De la primele noastre interacțiuni cu chefi bucătari de street-food am descoperit dorința acestora de a se dezvolta, de a-și pune în evidență creativitatea și cel mai important, de a oferi publicului cât mai multe experiențe inedite. Ne-am dorit foarte mult să implementăm un cadru legal în care acești oameni să poată crește și să ofere produse de calitate. Așadar, prin intermediul acestei asociații noi încercăm să le oferim suport și șansa de a se concentra pe produs și nu pe tot ceea ce înseamnă dificultăți administrative, lipsa furnizorilor și a locațiilor de desfășurare, comunicare cu autoritățile locale sau legislație neclară. Prin intermediul asociației vom forma de fapt un cadru legal care să permită dezvoltarea unei culturi gastronimice de stradă veritabilă, durabilă și sustenabilă.” – Călin Câmpean, Președintele Asociației Street Food Revolution și Comercial Manager Street FOOD Festival.

Street Food Summit va debuta în cadrul celui mai mare Street FOOD Festival care va avea loc în perioada 6 – 9 Iulie pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca.

Evenimentul de la Cluj face parte din turneul culinar care a bucurat deja peste 180.000 de gurmanzi în Oradea, Iași, Sibiu și Arad și va pleca mai departe în Brașov, Bacău, Alba Iulia și Timișoara.

Sursa: clujazi.ro