November 24, 2024

Cod Galben de instabilitate atmosferică și disconfort termic în judeţul Cluj până sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineață, o atenționare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic accentuat, valabilă începând de vineri după-amiază până sâmbătă dimineață în 14 județe din vestul și nord-vestul țării.

Cluj

 

Cele 14 județe sunt Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Arad, Bihor, Alba, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava și Botoșani. Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 iunie, ora 16.00, 18 iunie, ora 9.00, instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în nordul Moldovei.

Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie, va cădea grindină, iar aversele vor fi izolat importante cantitativ (peste 20…30 l/mp). În cea mai mare parte a țării vremea va fi caniculară, cu maxime cuprinse între 35 și 37 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent și local va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și podiș. În noaptea de vineri spre sâmbătă, 17/18 iunie, temperaturile minime vor fi, în general, peste 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Specialiștii avertizează, pe de altă parte, că precipitațiile prognozate în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentrații reduse.