Comunicat de presa Primaria Floresti// Demareaza lucrarile la Sala de Sport de la Scoala “Gheorghe Sincai”
Printr-un comunicat de presa, Primaria Floresti anunta inceperea lucrarilor la Sala de Sport de la Scoala “Gheorghe Sincai”, de pe strada Simion Barnutiu.
“Asigurarea unui climat propice desfășurării actvității elevilor este o preocupare constantă a administrației publice floreștene.
Ne preocupă atât educația copiilor, cât și o dezvoltare sănătoasă a acestora.
Am investit în educație prin darea în folosință a noii școli, a grădiniței și a creșei.
Am investit și în reabilitarea și dotarea unităților de învățământ existente.
Am pus la dispoziția elevilor de la noua școală, clasele 0-IV autobuze școlare, care s-au dovedit a fi un real success. Acum a venit rândul să ne preocupe și sănătatea elevilor.
Avem aprobată realizarea unei Baze sportive de Tip1, cu finanțare prin CNI. Și, dacă la noua școală din Cetatea Fetei elevii beneficiază de terenuri de sport, am considerat că și cei de la Școala Gheorghe Șincai trebuie să aibă un loc pentru sport.
Așa că acum mai bine de un an am demarat proiectul de realizare a unei săli de sport, iar acum suntem deja în faza de șantier, de execuție.
Din punct de vedere tehnic, aria construită a complexului este de 435,5 m, din care sala va avea o suprafață de 341 metri, iar vestiarele și birourile 94 de metri.
Sala propriu zisă va avea dimensiuni de 27/14 metri, iar anexele vor fi vestiarele, toaletele, camera CT și birourile profesorilor.”
Constructorul Salii de Sport este SC Grup 4 Instalatii SA Cluj.