Consiliul judetean acorda finantari nerambursabile entitatilor non-profit
Consiliul Judeţean Cluj invită organizaţiile, asociaţiile şi fundaţiile neguvernamentale fără scop lucrativ, precum şi entităţile publice care implementează programe şi proiecte din sfera tineretului şi activităţilor socio-educaţionale, a sportului, culturii şi cultelor religioase recunoscute în România să depună, la sediul forului administrativ judeţean, cereri în vederea obţinerii finanţărilor nerambursabile din fonduri publice judeţene.
Termenul limită pentru depunerea solicitărilor de susţinere a iniţiativelor formulate de către ONG-uri şi celelalte entităţi non-profit este vineri, 21 aprilie 2017, ora 13.30, acesta fiind stabilit în cadrul şedinţei ordinare a deliberativului judeţean ce a avut loc în data de 31 martie 2017.
„Ceea ce ne dorim este să dăm dovadă de maximă transparenţă în ceea ce priveşte finanţarea acestor activităţi nonprofit de interes general şi să sprijinim acele iniţiative şi proiecte care sunt cu adevărat benefice comunităţii. Invit, pe această cale, toate entităţile eligibile să se înscrie în competiţia pentru atribuirea finanţărilor nerambursabile”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
În ceea ce priveşte nivelul sumelor alocate din bugetul judeţului Cluj pentru finanţarea nerambursabilă, în anul 2017, a proiectelor şi programelor ONG-urilor sau entităţilor non-profit, pentru Cultură este disponibilă suma totală de 500.000 de lei, pentru Culte – 2.000.000 de lei, Tineret şi Socio Educaţionale – 500.000 de lei, Sportului fiindu-i alocaţi 1.200.000 de lei.
În ceea ce priveşte entităţile eligibile, formularele-tip care trebuie completate, documentele ce vor trebui anexate în sprijinul cererilor de finanţare, precum şi alte reguli instituite prin regulamentele specifice, toate aceste documente şi prevederi vor trebui consultate de entităţile interesate prin accesarea paginii web a Consiliului Judeţean Cluj, secţiunea Formulare – http://www.cjcluj.ro/formulare/ .