November 24, 2024

COVID-19/ 3 septembrie/ Peste 1.500 de cazuri noi. Aproape 100 de copii sunt internați

Autoritățile au transmis că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.520 de cazuri noi. A crescut și numărul de cazuri de persoane care au fost răpuse de COVID-19 și a ajuns la 33.

Este vorba despre pacienți care se aflau în spitale din Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Cele mai multe decese au avut loc la persoane de peste 80 de ani.

„Dintre cele 33 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Sunt 99 de copii internați la ATI din totalul de 345 de oameni, iar în instituțiile medicale sunt, în total, 2.772 de persoane care au coronavirus.

Sunt 9.242 de persoane care au COVID-19 și se află în izolare la domiciliu, în timp ce 2.586 de persoane se află în izolare instituționalizată. Sunt alte 55.034 de persoane se află în carantină la domiciliu, în timp ce în carantină instituționalizată se găsesc 52 de persoane.

În ultimele 24 de ore au fost date 579 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 148.400 lei și au fost întocmite 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.