November 22, 2024

COVID-19 si in vestiarul CFR Cluj. Partida cu FCSB s-a amanat!

Lovitură cu doar câteva ore înaintea partidei FCSB-CFR Cluj. Adrian Păun a fost depistat pozitiv, iar confruntarea a fost amânată. Partida era foarte importantă în lupta pentru titlu. 

In aceste situații, protocolul stabilit de conducătorii fotbalului cu reprezentanții Ministerului Sănătății este foarte strict, informează Prosport.ro.

UPDATE (Prosport.ro)

Panica s-a dezlănțuit în această dimineață, în cantonamentul CFR-ului. După ce s-a trezit, Adrian Păun s-a simțit rău și doctorul echipei a sesizat că are temperatură. A fost izolat imediat și i s-a făcut testul pentru COVID-19, iar rezultatul a venit în jurul orei 16:00.

În acest timp, Adrian Păun a rămas izolat în cameră și nu a reclamat decât ușoare dureri de cap, iar temperatura i-a scăzut sub pragul critic. „El se simte bine. Îl doare doar puțin capul. Este foarte afectat pentru că a încurcat programul echipei, dar toată lumea i-a spus că nu este vina lui”, a povestit o persoană din anturajul echipei.

După ce rezultatul testului s-a dovedit pozitiv, toți jucătorii CFR-ului au fost testați și au fost repartizați singuri în camere. Aceștia vor rămâne la Mogoșoaia 5 zile închiși în camere. Mâine vor sosi rezultatele testelor de astăzi, urmând ca peste 5 zile testarea să se repete.

Jucătorii de la CFR Cluj vor intra în izolare, la fel și membrii staff-ului. La recomandarea Ligii Profesioniste de Fotbal, echipa nu va călători cu avionul sau autocarul înapoi spre Cluj. Echipa va rămâne la Mogoșoaia pentru încă o săptămână.

CFR Cluj este a două echipă din play-off care are probleme din cauza noului coronavirus. Precedentul caz i-a avut în prim plan pe cei de la FC Botoșani care nu au putut să joace partida cu CS Universitatea Craiova, programată în Bănie.

Dan Petrescu este unul dintre antrenorii care a făcut scandal când a auzit care sunt reglementările din fotbalul românesc, în cazul în care apare un caz de COVID-19. A susținut mereu că Liga Profesionistă de Fotbal  și Federația Română de Fotbal nu au gândit variante clare într-o situație limită.