Cresa “Cetatea Fetei”/ Criza de personal/ Concursuri peste concursuri/ Se va deschide dupa 15 februarie!
Deschiderea Cresei “Cetatea Fetei”, finalizata si inaugurata in toamna anului trecut, va avea loc dupa data de 15 februarie.
In cursul acestei zile, Raluca Doja, director in cadrul Primariei Floresti, ne-a oferit cateva detalii legate de organizarea numeroaselor concursuri pentru ocuparea posturilor din cadrul Cresei “Cetatea Fetei”.
“Primaria Floresti a demarat procedurile de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor abia dupa ce a avut cadrul legal si toate avizele obtinute. Asa s-a procedat si in privinta inscrierilor copiilor. Nu am organizat concursuri de ochii lumii. Am fost exigenti si intransigenti cu promovarea candidatilor si astfel se explica numarul mare de persoane respinse, chiar daca au fost voci care ne-au reprosat rigoarea procedurilor.
Intarzierea cu care vom deschide cresa se datoreaza si numarului redus de candidati.
Spre exemplu, pentru ocuparea posturilor de ingrijitoare si educatoare, 14 posturi pentru fiecare domeniu profesional, am fost nevoiti sa organizam 6 (sase) concursuri, 2 (doua) examene pentru cele trei posturi de asistenti medicali si alte 3 (trei) concursuri pentru guard.
Fiecare concurs are un termen prevazut de lege.
In plus, Biroul de Achizitii a fost nevoit sa organizeze trei licitatii pentru achizitionarea mobilierului de bucatarie si de vesela speciala. la primele doua licitatii nu s-a prezentat nicio firma. Bunurile licitate vor fi livrate pana in data de 15 februarie.
In aceste conditii, consider ca deschiderea cresei va avea loc dupa data aceasta data”, ne-a declarat Raluca Doja, director executiv Primaria Floresti.