November 25, 2024

Cum funcționează vaccinul american Johnson&Johnson, cel mai nou autorizat în UE. Prospetul a fost publicat în limba română

Vaccinul american Johnson&Johnson, cel mai nou autorizat în UE, se bazează pe un adenovirus, are eficacitate de 67% și se administrează într-o singură doză. Prospectul integral a fost publicat în limba română.

Vaccinul dezvoltat de Johnson&Johnson se numește Janssen.

Foto/ romania.europalibera.org

Este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea bolii COVID-19 cauzate de virusul SARS-CoV-2, la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, deoarece la acest moment nu sunt date disponibile privind siguranța și eficacitatea la copii.

Protecția începe la aproximativ 14 zile după vaccinare, iar durata protecției oferite de vaccin este necunoscută, fiind încă în curs de a fi determinată prin studii clinice aflate în desfășurare.

Principalele caracteristici ale celor patru vaccinuri autorizate până în prezent:

Conform prospectului vaccinului Johnson&Johnson, au fost raportate evenimente de anafilaxie. Trebuie să fie întotdeauna disponibil un tratament medical și o supraveghere adecvată în caz de reacție de tip anafilactic după administrarea vaccinului. Se recomadă monitorizarea atentă, timp de cel puţin 15 minute după vaccinare.

În asociere cu vaccinarea pot surveni reacții asociate cu anxietatea, incluzând reacții vasovagale (sincopă), hiperventilație sau reacții asociate stresului, ca răspuns psihogen la administrarea injecţiei cu acul.

Vaccinarea trebuie amânată la persoanele cu boală acută febrilă severă sau cu infecţie acută. Prezenţa unei infecţii minore și/sau a febrei cu valori reduse nu constituie un motiv de amânare a vaccinării.

Prospectul integral poate fi consultat aici.

Vaccinul Johnson&Johnson a fost autorizat în 11 martie în Uniunea Europeană.

Primele doze vor ajunge în România în a doua jumătate a lunii aprilie, iar prima tranșă va fi un simbolică, de câteva zeci de mii de doze.

„Pentru a doua jumătate a lunii aprilie, dacă nu mă înșel, ar trebui să primim, probabil, prima tranșă, nu este una consistentă, probabil că vor fi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile, ținând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani și care nu au contraindicații cunoscute. Vom vedea care va fi strategia prin care vom putea folosi acest tip de vaccin, dar, într-adevăr, din punct de vedere practic se pretează mai mult pentru centre mobile, pentru echipe mobile, pentru vaccinare în localitățile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus, dar asta nu înseamnă că nu va putea fi accesat și de restul categoriilor de persoane”, a declarat marți președintele Comitetului național pentru campania de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

În total, România poate primi 8,5 milioane de doze de la Johnson&Johnson.

„Pe contractele iniţiale, care, de fapt, sunt parte a demersurilor europene, România poate accesa 12,5 milioane de la AstraZeneca; 12,5 milioane de doze de la Sanofi-GSK; 8,5 milioane de doze de la Johnson&Johnson; peste 9,5 milioane de doze de la CureVac; 9,7 milioane de doze de la Moderna şi peste 20 de milioane de doze de la BioNTech-Pfizer”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.

Sursa: G4Media.ro