November 22, 2024

DNA anchetează achizițiile de vaccinuri anti-COVID în România

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că a înregistrat un dosar penal în care se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri împotriva COVID-19.

“Urmărirea penală se desfăşoară cu privire la faptă (‘in rem’), respectiv abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, informează procurorii anticorupţie.

DNA precizează că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală”, se arata in comunicatul DNA.

Sursa: AGERPRES