November 22, 2024

Dosar penal pentru clujeanca infestata cu COVID-19 si care la Vama a mintit ca vine din Italia

Clujeanca de 33 de ani, depistată cu coronavirus, si care la Vama Nadlac i-a mintit pe vamesi ca ar veni din Italia s-a ales cu dosar penal.

S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art.352 Cod Penal, cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a se face cercetări de autoritatea competentă”, a declarat prefectul Clujului Mircea Abrudean, potrivit stiridecluj.ro.

Testele făcute arată că niciuna dintre ce șase persoane din județul Cluj, cu care aceasta a intrat în contact, nu sunt bolnave.

Pacienta depistată pozitiv joi. Este vorba despre o femeie de 33 de ani, din județul Cluj, ajunsă în Vama Borș cu autoturismul în data de 10 martie, la ora 3 dimineața. În mașină a fost însoțită de două persoane din Caraș Severin și o persoană din Oradea. Aceste trei persoane au intrat în izolare la domiciliu.

Cei din Caraș Severin au lăsat-o pe femeia din Cluj la niște rude, după care s-au deplasat acasă și nu au interacționat cu nimeni, fiind în izolare la domiciliu. Femeia din Oradea a rămas izolată la domiciliu, în familie.

Femeia din Cluj a ajuns la rude în municipiul Cluj-Napoca, ulterior dimineața s-a cazat la un hotel din Cluj-Napoca. După 2 ore s-a deplasat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj cu simptome, s-a deplasat pe jos, a afirmat prefectul Mircea Abrudean, citat de catre stiridecluj.ro.