Epidemie de gripă, declarată OFICIAL în România. Pintea: Este a treia săptămână epidemică consecutivă!
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri dimineaţă că e declarată epidemie de gripă, deoarece au fost înregistrate trei săptămâni epidemice consecutive şi sunt 54 de decese din cauza bolii.
„Deşi aseară aveam o parte din datele pe care direcţiile de sănătate publică le-au transmis, nu au fost concludente, pentru că nu toate spitalele raportaseră cazurile de gripă. Am refăcut raportările şi putem spune că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivită epidemică. (…) Vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. (…). S-a constatat epidemia, având a treia săptămână epidemică”, a declarat ministrul Sorina Pintea.
Potrivit ministrului Sănătăţii, această formă de gripă are forme de manifestare uşoare şi medii.
„Nu putem afirma că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că s-a înregistrat un număr mai mare de decese, mai devreme. Diferenţa e că avem un număr mai mare de cazuri şi un număr mai mare de cazuri confirmate clinic.
Gripa evoluează pe tot teritoriul ţării, chiar dacă la intensităţi diferite. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare, tulpina inclusă în vaccinul achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii şi în vaccinurile din România.
Evoluţia previzionată, obiectivul Ministerului Sănătăţii e reducerea număruluui de cazuri severe şi de decese cu gripă. Măsurile pe care Ministerul le-a transmis în teritoriu încă de la debutul sezonului gripal din 17 ianuarie sunt cele care se aplică şi în cazul în care se constată epidemia”, a mai spus Pintea.
De asemenea, vaccinarea impotriva virusului gripal rămâne şi în perioada următoare soluţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor, arată ministrul: „Specialiştii estimează că această circulaţie intensă se va menţine inclusiv în luna februarie”.
Pistol (INSP): Nu se pune problema de carantină, este adoptată doar în situaţii extreme
Nu se pune problema instituirii carantinei la acest moment în România din cauza ciculaţiei virusului gripal, a anunţat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, precizând că aceasta este o măsură luată în situaţii extreme, iar “noi trăim o situaţie normală”.
“Nu se pune problema de carantină, carantina este adoptată în situaţii extreme, situaţie pe care nu o trăim, trăim o situaţie normală, dacă vreţi gripa aşa evoluează câteodată în număr mai mare de cazuri faţă de sezoane anterioare.
Carantina e o masură adoptată extrem de rar, decisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de obicei. Există un regulament, tratat internaţional care stipulează aceste lucruri”, a declarat Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Alţi trei bărbaţi, în vârstă de 57, 62 şi 78 de ani şi trei femei în vârstă de 34, 62 şi 63 de ani, din judeţele Sălaj, Sibiu, Prahova şi Bucureşti, au murit din cauza gripei, anunţă marţi seară Institutul Naţional pentru Sănătate Publică (INSP).
Numărul deceselor a ajuns astfel la 54!!!