November 22, 2024

Floresti/ Dialog spumos, pe “partea economica”, intre consilierul M. Todoran (USR) si primar

In sedinta de ieri a Consiliului Local Floresti, una cu caracter extraordinar, desfasurata in mediul online, consilierul Marius Todoran (USR) a avut “tupeul si nesimtirea” sa solicite indicatorii tehnico-economici ai unui proiect, chiar de la initiatorul acestuia, primarul B. Pivariu.

Edilul Florestiului a considerat doleanta consilierului ca pe un afront adus colegilor consilieri si o noua incercare de a transforma sedintele in dispute politice.

Marius Todoran: ”Am adresat o întrebare, dar n-am primit niciun răspuns. Probabil nici inițiatorul proiectului nu știe unde merg anumite sume din acest proiect. În ședința de specialitate nu are cine să-mi ofere răspunsul.

Bogdan Pivariu: “Vă rog, să vă revizuiți comportamentul și vorbele față de ceea ce înseamnă Consiliul Local. Este păcat că lucrurile au degenerat. Înțeleg nevoia dumneavoastră de a face politică. Suntem aici să creștem calitatea vieții florestenilor. Ceea ce faceți nu este dezbatere, este interogatoriu. Luați la mișto alți colegi din CL

Marius Todoran: ”Am pretenția ca inițiatorul, dacă este atât de bine documentat și susține proiectul, să fie capabil să-mi răspundă la niște întrebări simple. Dumneavoastră sunteți primar, de specialitate sunteți medic veterinar, eu sunt de specialitate contabil. Într-adevăr, trebuie să mă cobor la nivelul dvs. să discutăm de cifre la nivelul care puteți să înțelegeți.”

Bogdan Pivariu: ”S-a trecut o limită a bunului simț. Aveți tupeul să jigniți o întreagă breaslă. În acest moment, dvs. faceți atacuri la persoană și la adresa mea și la adresa consilierilor, iar asta vă descalifică, domnule Todoran. M-ați atacat pe mine ca medic veterinar, motiv pentru care nu voi mai discuta cu dvs. decât în cadrul oficial. Nivelul meu de medic veterinar nu-mi permite să cobor într-un asemenea bâlci.

Raportat la ce s-a întâmplat în această ședință, vreau să îmi cer scuze breslei medicilor veterinari. Îmi cer scuze că am participat la această ședință unde mi-ați jignit cam jumătate din familie și o breaslă din care fac cu mândrie parte. Aceste întrebări le puteați adresa în ședința pe comisii unde era rolul și locul lor. Dvs. nu vreți să fiți edificat, ci vreți să faceți circ”.

Todoran a incheiat prin a spune ca nu a dorit sa jigneasca pe nimeni