November 22, 2024

Floresti/ La un pas de tragedie. I-a luat foc apartamentul dupa ce ar fi adormit cu tigara aprinsa

In aceasta dupa-amiaza, miercuri 26 mai, intr-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Gh.Doja, Floresti, a izbucnit un incendiu. O femeie in varsta de 70 de ani a suferit arsuri si a fost transportata la UPU Cluj.

Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe piese de mobilier dintr-o cameră a unui apartament, de la parterul unui bloc de locuințe, situat pe strada Gheorghe Doja din localitatea Florești.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.00, iar la fața locului au fost dislocate o autospecială și două echipaje SMURD.

O femeie de cca 70 de ani a primit asistență medicală de urgență fiind surprinsă de flăcări înăuntrul camerei afectate. Aceasta prezenta arsuri la nivelul membrelor și posibilă intoxicație cu fum. Aceasta era în stare de conștiență și a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Femeia a reușit să se evacueze singură până la sosirea pompierilor, fiind ajutată să iasă în afara apartamentului de către vecini.

Nu au fost necesare măsuri pentru evacuarea scării de bloc, având în vedere că flăcările au afectat doar bunurile din încăperea respectivă, fiind lichidate în CCA 10 minute de către pompierii sosiți la fața locului, și nu au fost degajări mari de fum.

Din cercetările preliminare se pare că femeia a adormit cu țigara aprinsă pe canapea”, a transmis ISU Cluj.