November 24, 2024

Floresti/ Un barbat a sunat la 112 si a spus ca este rapit/ Alerta falsa/ Individul era beat!

Un barbat a sunat la 112 si a spus ca este rapit. Acesta le-a declarat politistilor ca s-ar afla intr-un autoturism pe strada Porii si ar urma sa fie transportat intr-un apartament impotriva vointei sale.

“Mascatii” de la Brigada de Operațiuni Speciale au fost trimisi pe strada Porii si, pe baza semnalului telefonic, l-au gasit pe barbat… beat si nevatamat.

”Luni, 9 august, în jurul orei 09.20, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Spineni, județul Olt, care a spus că ar fi răpit. Acesta a dat și amănunte, spunând că este într-un autoturism în localitatea Florești, pe strada Porii, și urma să fie dus într-un apartament pe respectiva stradă.

În timpul sesizării telefonice, apelantul nu a oferit date privind marca, numărul de înmatriculare sau culoarea autoturismului, însă a precizat numărul imobilului în care ar urma să fie transportat, împotriva voinței sale.

În baza aspectelor sesizate, la nivelul Secției 6 Poliție Rurală Florești a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind demarate cu operativitate toate activitățile investigativ-operative în vederea identificării apelantului, cele sesizate neconfirmându-se.

Ulterior, în cadrul cercetărilor desfășurate de polițiști a fost identificat bărbatul care a efectuat apelul la SNUAU 112, acesta relatând că a alertat autoritățile fără a avea un motiv real, nefiind victima vreunei infracțiuni în tot acest timp”, au afirmat anchetatorii.