November 25, 2024

Frauda de peste 1 milion de euro din fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpați – persoane fizice și juridice – în legătură cu un prejudiciu de peste 1 milion euro din fonduri europene.

bani__euro__bancnote_94450900

Inculpații trimiși în judecată de DNA sunt:

BĂRĂIAN ILDO CAMELIA, consultant în cadrul S.C. HARD MANAGER COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,

IRIMUȘ DUMITRU, administrator de fapt al S.C. IDM AGRO COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,

MOLDOVAN VASILE, administrator al unor S.C. AGRODENISA S.R.L. și RUS AUREL GAVRIL, administrator al S.C. RELRAMO S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

PERȘA CRISTINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,

Întreprinderea Individuală Bărăian Sergiu Răzvan, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,

S.C. AGRODENISA S.R.L. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

S.C. RELRAMO S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

S.C. IDM AGRO COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă agravată și continuată,

S.C. HARD MANAGER COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

Potrivit procurorilor anticorupție, ”în perioada 2008-2011, inculpata Bărăian Ildo Camelia, în calitate de consultant în cadrul firmei S.C. Hard Manager Company S.R.L., i-a sprijinit pe ceilalți inculpați să depună cu intenție la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Oficiul Județean Cluj, cereri de finanțare pentru realizarea unor proiecte finanțate din fonduri europene, în domeniul agricol și zootehnic.
Pe parcursul implementării proiectelor, tot la sugestia inculpatei Bărăian Ildo Camelia, beneficiarii fondurilor au depus, la aceeași instituție, documente false și inexacte întocmite în cea mai mare parte de inculpată, ce au vizat fie îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, fie fraudarea procedurilor de selecție de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii și lucrări, activități care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor respective”.

Oamenii legii spun că prejudiciul produs în acest caz a fost în valoare de 16.291.311 lei, din care s-a primit efectiv suma totală de 5.805.931,90 lei, respectiv suma de 4.683.775,63 lei din bugetul Uniunii Europene și suma de 1.122.156,27 lei de la bugetul de stat.

DNA a pus sechestru asupra a două terenuri ce aparțin firmei S.C. Agrodenisa S.R.L.

Dosarul a fost trimis spre Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

sursa: citynews.ro