Guvernul va adopta concomitent ordonanța privind reducerea cheltuielilor bugetare și pe cea referitoare la măsurile fiscale
Guvernul va aproba concomitent, până la sfârşitul lunii august, ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor bugetare şi reforma administrativă şi pe cea privind măsuri fiscale prin care să crească veniturile la buget, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a punctat că în lipsa adoptării unor astfel de măsuri, deficitul, anul acesta, ar urma să fie mai mare de 6,2%, cât a fost anul trecut.
Premierul a mai afirmat că în cazul neadoptării acestei ordonanțe de urgență, deficitul, anul acesta, ar urma să fie mai mare de 6,2%, cât a fost anul trecut.
“Cert este, dacă în acest moment nu se face o reformă administrativă în paralel cu o reformă de reducere a unor excepţii fiscale, din Codul fiscal, toate excepţiile însumează în jur de 75 de miliarde de lei în România. (…) România, în acest moment, fără nicio măsură luată, va ajunge la un deficit mai mare decât deficitul de anul trecut. Deci, un deficit mai mare de 6,2%, dacă Guvernul României nu ia în acest moment nicio măsură. Ce înseamnă acest lucru? Automat va duce la blocarea fondurilor europene, la costuri mult mai mari pentru acoperirea deficitului şi, cum e şi normal, va duce mult mai devreme decât alegerile din 2024 la o instabilitate politică”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Aleph News.
Potrivit Agerpres, cele două ordonațe de urgență vor fi adoptate până la finele lunii august.
Premierul a precizat că în urma discuţiilor purtate luni, 99% din măsurile privind reforma administrativă sunt decise şi, de asemenea, o parte din măsurile fiscale.
“Termenele de implementare vor fi până în 2024, ceea ce ne asumăm noi ce facem. Va trebui dată cel târziu la sfârşitul acestei luni. Avem un calendar făcut, astăzi am avut ultima discuţie politică, urmează să le comunicăm şi noi în partide, cu toate că sunt lucruri care ţin de Executiv şi de Guvernul României, nu de partidele politice. Până la sfârşitul acestei luni, cele două ordonanţe principale vor fi date în acelaşi timp, concomitent. Vor fi date concomitent, în oglindă, să se vadă foarte clar că reducerile cu veniturile, nu poţi să faci echilibrare macroeconomică fără venituri şi fără… Se vor da concomitent, astfel încât lumea să poată compara, cât scădem din cheltuieli, atât venim şi cu venituri”, a mai declarat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
Șeful Guvernului a ținut să precizeze că nu vor fi majorări de taxe şi că majoritatea vizează eliminarea unor excepţii, cum ar fi neplata CASS în domenii precum construcţiile sau agricultura sau neplata impozitului pe profit în domeniul IT.
În viitorul imediat apropiat, însă doar după adoptarea celor două ordonțede urgență, Guvernul intenţionează să adopte şi o a treia ordonanţă de urgenţă care vizează combaterea evaziunii fiscale.