April 9, 2025

Iluminat public festiv in Floresti? Deocamdata nu!

Consilierii locali floresteni, la indemnul liberalului-pedelist Nicolae Olteanu, nu au aprobat ieri, in cadrul sedintei de C.L. Floresti, “Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local rectificat pe anul 2016”, prin care se aloca o suma, ce-i drept mare de bani, Iluminatului Public Festiv in Floresti cu ocazia Sarbatorilor de Iarna.

cl-floresti-17-nov-2016-001

“Doresc sa stiu despre de suma de bani este vorba in acest Proiect de Hotarare de rectificare de buget si pe ce vor fi cheltuiti”, a intrebat consilierul local Nicolae Oltean.

Cum seful Serviciului Contabil se afla in concediu, raspunsul a venit din partea directorului tehnic Florin Zanc.

“400.000 de lei pentru iluminatul public festiv. Banii nu sunt transferati de la un alt capitol bugetar, ci au crescut veniturile comunei. Aceeasi suma a fost alocata si anul trecut pentru iluminatul public festiv. Este vorba despre montarea, demontarea si intretinerea instalatiilor electrice pe parcursul a aproape doua luni”, a afirmat Florin Zanc, director tehnic.

Doar 4 consilieri locali au votat pentru aprobarea rectificarii bugetului, implicit pentru alocarea sumei de 400.000 de lei pentru iluminatul public festiv. Ceilalti 15 consilieri locali s-au abtinut de la vot, astfel ca proiectul a cazut.

De altfel, consilierul local pesedist Doru Matei a anuntat in debutul sedintei de C.L. Floresti ca va vota prin “ABTINERE” toate proiectele aflate pe Ordinea de zi, pe motiv ca aceasta nu a fost publicata cu 30 de zile inainte de data fixata pe site-ul Primariei, asa cum se stipuleaza in Legea 52/2003.

cl-floresti-17-nov-2016-006

P.S. Din informatiile pe care le detinem, consilierii locali intentioneaza sa programeze pentru data de 24 Noiembrie (n.red. joi) o sedinta cu caracter Extraordinar de C.L. pentru gasirea “unei sume mai mici de bani pentru iluminatul public festiv”.