Imaginile saptamanii/ Floresti – Basculanta cazuta pe un balcon/ Cluj- Napoca – Ratuste la plimbare pe Regele Ferdinand
In dimineata zilei de joi, in Floresti, pe strada Teilor, o autobasculanta incarcata cu nisip a parasit partea carosabila si s-a infipt in balconul uni imobil.
“Prin centrul Operațional al unității s-a solicitat dislocarea la fața locului a echipelor furnizorilor de utilități, gaz și electricitate, precum și a inspectorilor de stat în construcții pentru evaluarea siguranței construcției, având în vedere că pe balconul afectat se vedeau mai multe crăpături proeminente.
Pompierii sosiți la fața locului au constatat faptul că doar o parte din cele aproximativ 30 de tone de nisip din bena camionului s-au răsturnat peste balconul de la parter, fără a surprinde sau vătăma nici o persoană, iar persoanele care se aflau acasă, din apartamentul peste a cărui balcon se răsturnase autobasculanta, și din cel superior, s-au auto-evacuat și nu necesitau consult medical.
Preventiv, au fost oprite furnizarea de energie electrică și gaz pentru prevenirea incendiilor în cazul unor posibile avarii la instalațiile imobilului respectiv.
CITITI CU ATENTIE ALINEATUL:
Inspectorii de stat în construcții au evaluat situația la fața locului și au concluzionat faptul că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată, fisurile vizibile fiind înregistrate la lucrări de zidărie amenajate ulterior finalizării construcției blocului de locuințe, de către proprietarul apartamentului de la parter”, a informat ISU Cluj.
In aceeasi zi, joi 13 mai, insa in centrul Clujului, un agent al Serviciului Trafic Rutier din cadrul Politiei Locale a Primariei Cluj-Napoca i-a asigurat unei familii de ratuste accesul (n.red. pe pista de bicilete!) in deplina siguranta pana la Canalul Morii. Imaginea fost surprinsa pe strada Regele Ferdinand.