November 24, 2024

In Floresti, 1 politist local la 2.308 locuitori. Vezi cateva date din raportul activitatii Politiei Locale pe 2018!

Administratia locala Floresti a realizat si remis mass-mediei un raport amplu, care se intinde pe mai mult de 20 de pagini, prin care se prezinta in detaliu activitatea Politiei Locale pe anul 2018.

(Foto: https://www.facebook.com/Salvam-Poligonul-din-Floresti-Cluj)

“Numărul persoanelor care au solicitat serviciile Primăriei Comunei Florești și au avut acces în instituție este de 28.661 persoane.

Având în vedere raportul dintre populația care locuiește efectiv în comună, raportul polițist local/locuitor al comunei este de aprox. 1 polițist la 2.308  locuitori. Dacă ne raportăm la populația cu domiciliul stabil, rezultă un raport de: 1 polițist la 1.505  locuitori. Din punct de vedere legislativ, în cadrul poliției locale raportul prevăzut este de 1 polițist la 1000 locuitori

Polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Florești au aplicat 3.808 de sancțiuni în valoare de 1.191.724 lei cetățenilor care nu au respectat prevederile legale în vigoare. Cele 1.407 de avertismente confirmă principiul prevenției în relația cu cetățeanul”