November 24, 2024

In opinia Ministrului Sanatatii, elevii din clasele gimnaziale ar trebui sa parte masca obligatoriu

Ministrul Sănătăţii a declarat luni seară că elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca în mod obligatoriu, iar această regulă ar trebui introdusă “poate de către cei care pregătesc acest moment”.

“Distanţa de un metru este relativă ca nişte copii de clasa I, a II-a sau a III-a să o poată respecta, atunci venim cu obligativitatea acestei măşti care trebuie să existe. Avem aglomerările acestor copii în pauze, în curţile şcolilor. Masca trebuie să vină ca o regulă adusă în joacă, poate, de către cei care pregătesc acest moment. Este o regulă pe care trebuie să o menţinem”, a precizat Tătaru, la Realitatea Plus, citat de către Agerpres.

Acesta a mai  afirmat că cele trei scenarii despre care s-a vorbit anterior vor fi aplicate în funcţie de localitate, judeţ şi particularitatea şcolii.

“Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local, fiecare localitate îşi are particularitatea ei, atunci scenariul se aplică în funcţie de această zonă şi de particularitatea acelei şcoli pentru fiecare judeţ în parte. DSP, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetele Judeţene pentru coordonarea intervenţiei decid ce scenariu folosesc pentru fiecare clasă în parte. Noi am vrea să se facă şcoala faţă în faţă. Nu putem, avem scenariul doi în care cei din clasele zero-IV, clasa a VIII-a, clasa a XII-a, cei care vor avea examene să participe. Celelalte clase să participe prin rotaţie, odată la două săptămâni, cuplat cu online, astfel încât să poată parcurge materia”, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, Tătaru a menţionat că sunt în pregătire la minister norme pentru “desfăşurarea lucrărilor practice, precum şi pentru cazarea în căminele studenţeşti”, norme care vor fi gata “cam într-o săptămână”.