November 25, 2024

În weekend, România trece la ora de vară

România va trece în noaptea de sâmbătă, 26 martie 2016, spre duminică, 27 martie 2016, la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00.

ora de vara

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore. Duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a aderat la ora de vară în 1932.

Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru mai multe trenuri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, trenurile vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit.

Pentru urmatorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

2017 – 26 martie – 29 octombrie

2018 – 25 martie – 28 octombrie

2019 – 31 martie – 27 octombrie

2020 – 29 martie – 25 octombrie