Incepe procesul de distribuire a voucherelor de 50 de euro/ 2,5 milioane de romani beneficiaza de acest ajutor social
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) informează că de mâine, 1 IUNIE, începe procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.
Tichetele cu valoare nominală de câte 250 lei, destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, vor ajunge la 2,5 milioane de beneficiari, care cu ajutorul acestora vor putea achiziționa produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.
„Inițiativa acordării cu promptitudine a tichetelor sociale reprezintă în sine o serie de premiere în administrația centrală, efort care nu ar fi fost posibil fără o mobilizare și sincronizare a mai multor ministere, companii naționale și private”, a declarat ministrul Marcel Ioan Boloș.
Ministrul a mai spus că, în două săptămâni de la demararea procesului, peste 2,5 milioane de români vor putea cumpăra alimente în această perioadă dificilă.
Beneficiarii vor primi câte 50 de euro la fiecare două luni până la finalul anului.
Sursa de finanțare este multiplă, respectiv banii vin atât din bugetul de stat, cât și din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, precum și din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială.