Iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituției ”Fără penali în funcţii publice” a fost adoptată de Camera Deputaților
Camera Deputaţilor a adoptat marți iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituției, inițiată și promovată de USR, „Fără penali în funcţii publice”. Proiectul va trebui să treacă și de votul Senatului, iar apoi va fi supusă referendumului, înainte de a intra în vigoare.
S-au întregistrat 295 de voturi ”pentru”, o abținere și niciun vot împotrivă.
Propunerea legislativă prevede completarea articolului 37 din Constituţie – Dreptul de a fi ales – cu un nou text, potrivit căruia cetăţenii condamnaţi la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie să nu mai poată fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a solicitat, la începutul şedinţei de plen, ca membrii Comisiei juridice să lucreze în paralel cu plenul pentru raportul la această iniţiativă, astfel încât Camera Deputaţilor să dea un vot până la sfârşitul zilei.
Ședința Comisiei juridice a durat relativ puțin, deputații juriști adoptând cu 25 de voturi ”pentru” și o abținere un raport de admitere la inițiativa cetățenească, fără a aduce niciun amendament.
„La începutul sesiunii extraordinare s-a găsit pe ordinea de zi proiectul ‘Fără penali în funcţii publice’. Pentru că sesiunea se încheie mâine, pentru a nu muta dezbaterile pentru sesiunea următoare, eu v-aş propune ca membrii Comisiei juridice să se reunească şi până la finalul zilei să dăm şi un vot şi să trecem de Camera Deputaţilor iniţiativa care interzice celor condamnaţi să candideze în alegeri”, a spus Simonis.
Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a afirmat că liberalii susţin această propunere.
”Grupul PNL susţine dezbaterea şi votul pe această iniţiativă cetăţenească în speranţa că va rămâne o iniţiativă cetăţenească şi nu va fi transformată politic. Deja am văzut o cuplare cu o propunere de organizare a unui referendum împreună cu localele. (…) 5 milioane cetăţeni, nu doar 900.000 au votat referendumul organizat de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiativa cetăţenească trebuie discutată în paralel cu cele două proiecte de lege depuse după referendum. (…) PNL va vota această iniţiativa cetăţenească şi vom discuta şi celelalte două proiecte depuse în Parlament”, a susţinut Roman.
Liderul USR Dan Barna a spus că este un moment istoric.
„Suntem în faţa unui moment autentic istoric. (…) Fiecare pas a fost o luptă. Iată că am ajuns în acest moment în care mai trebuie să facem doi paşi. (…) Încurajez să facem aceşti paşi. În privinţa alegerilor, îndemn cetăţenii să se pronunţe asupra acestei iniţiatice de igienă morală”, a transmis Barna.
În 29 iunie, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea sesiunii extraordinare în perioada 1 – 15 iulie, printre proiectele care se aflau pe ordinea de zi fiind şi iniţiativa USR „Fără penali în funcţii publice”.
Camera Deputaţilor este convocată într-o nouă sesiune extraordinară, în perioada 16 – 31 iulie, în prelungirea actualei sesiuni extraordinare.
Inițiativa a primit undă verde din partea Curții Constituționale în aprilie 2019, dar de mai bine de un an stă blocată în Parlamemnt, fără a intra la dezbatere.
Iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: „Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.
Potrivit Constituției, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Sursa: G4Media.ro