November 25, 2024

Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației

Luni după-amiază Ministerul Educației a întrebat public Ministerul Sănătății, printr-un comunicat și o adresă, dacă testele pot fi făcute și de către părinți, dacă aceste teste sunt și pentru copiii de grădiniță și dacă testarea trebuie făcută cu acordul părinților.

Divergențele au apărut după ce vineri Ministerul Sănătății a emis o instrucțiune – act normativ – prin care organizează testarea în școli, pe bază de teste antigen rapide din probe de salivă.

“Eu sunt dator să le spun celor care au emis această instrucțiune că acest lucru nu poate fi implementat real în școli. Atunci când ai 50 de clase, când ai un singur cadru medical sau niciun cadru medical, procedura este inaplicabilă. Și asta este datoria Ministerul Educației să aducă la cunoștința celor care au emis această instrucțiune.

Sunt convins că există foarte mulți colegi, cei mai mulți colegi sunt de acord să sprijine procesul de testare în interesul elevilor. Sunt și alții care nu vor fi de acord, cu siguranță. Dar ideea principală este să avem o procedură care să contribuie la starea de sănătate în școli, în interesul elevilor și profesorilor și care să nu blocheze, dacă se poate, procesul didactic”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Întrebat cine va face aceste teste, după ce profesorii s-au exprimat împotrivă, potrivit sondajelor sindicatelor, Cîmpeanu a spus, indirect, că procedura blochează procesul didactic.

Procedura presupune, printre altele, ca elevii care urmează să fie testat să mănânce sau să bea nimic cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului. Testarea trebuie să se facă în zilele de luni și joi, înaintea începerii orelor de curs, prevede procedura.

Testele folosite și recipientele lor sunt „considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios” și vor fi colectate printr-o procedură specială specificată într-un ordin din 2012 pentru colectarea deșeurilor medicale.

Sindicatele din Educație au anunțat că protestează față de instrucțiunea cu testarea elevilor printr-o petiție trimisă membrilor, pe care aceștia ar trebui să o trimită pe două adrese de email ale Ministerului Sănătății. Cer ca testele să fie făcute de părinți.

Sursa: Edupedu.ro