Judecatorul clujean Cristi Danilet a fost exclus din Magistratura. Motivul e de-a dreptul hilar!
Judecătorul clujean Cristi Danileț a fost exclus din magistratură de CSM pentru postările de pe Tik Tok. Decizia nu este definitivă!
Potrivit unor surse, pentru excluderea lui Danileț au votat preşedintele CSM Bogdan Mateescu şi judecătoarele Lia Savonea, Margareta Ţînţ, Mariana Ghena şi Simona Marcu.
Doi judecatori, Gabriela Baltag şi Evelina Oprina, au votat pentru diminuarea salariului cu 25% timp de un an, iar alti doi magistrati, Andrea Chiş şi Mihai Bălan au fost pentru respingerea acţiunii disciplinare.
”În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Articolul 99 invocat de CSM prevede: Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;
Crisi Danileț a postat clipuri în care apare la bustul gol, în timp ce execută mișcări de karate sau în care tunde gardul viu din curte.
Ce a declarat Cristi Danilet
”Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției”. Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ și sunt sigur că se va remedia această soluție. Îmi voi continua îndeplinirea atribuțiilor până se ia decizia finală.”