Mai mulți bebeluși au MURIT la scurt timp după naștere în Maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Cluj-Napoca
Problema infecțiilor intraspitalicești revin în centrul atenției. Spitalul de Urgenţă din Cluj se află în top cinci cu cele mai multe astfel de infecţii.
Mai mulţi părinţi susţin că pruncii au murit la scurt timp după naștere în Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Cluj-Napoca. În cazul unuia dintre copii, în scrisoarea medicală scrie cu ce bacterie a fost infectat, informează Observator Antena1.
Spitalul neagă toate acuzaţiile şi dă vină pe părinţi. Ministerul confirmă că un copil decedat avea o altă bacterie intraspitalicească, dar susţine că la celelalte decese cauza a fost alta.
Coşmarul părinţilor a început la şase zile de la naşterea Alexandrei. Până atunci, fetiţa, deşi născută prematur, era în stare stabilă. Apoi a fost mutată pe secţia de Terapie Intensivă.
Tatăl fetei: „După trei-patru zile ne-au spus că este vorba de ceva bacterie intraspitalicească. Prima dată a fost vorba de ficat; antibioticele care i s-au acordat, 2-3 la număr nu au fost date exact pentru bacteria respectivă.”
Copilul a primit antibiotice după… ureche. Asta pentru că spitalul nu a avut recipiente în care să ia probe de sânge. Scrisoarea medicală a fetiţei confirmă informaţia negru pe alb. Culmea, copila s-a născut la Bistriţa şi, cum era prematură, părinţii au vrut să aibă cele mai bune îngrijiri medicale. Aşa că au cerut să fie transferată la Cluj-Napoca.
EMANUEL a DECEDAT la o saptamana distanta
Emanuel, băiatul familiei Cical s-a născut tot prematur, după ce mama a fost diagnosticată cu COVID şi a suferit o hemoragie. Câteva zile, cei doi copii au fost izolaţi împreună într-o sală de Terapie Intensivă.
Oana Cical, mama lui Emanuel: „Dacă copilul meu n-a avut nicio bacterie aşa cum susţine spitalul, de ce m-au izolat cu fetiţa confirmată şi de ce a fost tratat cu o mulţime de antibotice care se dau pentru infecţii bacteriene severe, de ce?
Emanuel a murit după zile întregi de chin, timp în care părinţii au fost puşi să semneze scheme după scheme de tratament, fără nicio explicaţie.
Oana Cical, mama lui Emanuel: „Medicii au început să-mi spună că are un pic de anemie, am semnat tot ce mi se dădea, apoi că trebuie să i se mai introducă un medicament. Pentru ce, lucrurile s-au agravat, a început să i se umfle burtica, a început să se îngălbenească”.
Abia când a fost trimis la chirurgie, familia a aflat cât de gravă era starea băiatului.
Oana Cical, mama lui Emanuel: „Anemie, insuficienţă hepatică, sepsis, am fost în stare de şoc. Înainte să moară, cineva mi-a spus că copilul a luat o bacterie intraspitalicească foarte rezistentă la antibiotic. În scrisoarea mea medicală nu apare nicăieri nicio infecţie, nu s-a mai recunoscut.”
Bebelusul ELIAS a MURIT la o saptamana de la nastere
Familia Todaşcă şi-a pierdut copilul la o săptămână de la naştere în acelaşi spital. În fişa medicală a lui Elias scrie că a luat bacteria e-coli de la mamă. Femeia susţine că atunci când s-a internat nu avea bacteria, ci a luat-o din spital.
Din cauza bacteriei, mama a făcut febră, starea i s-a agravat şi Elias a venit pe lume prematur.
Ilie Todaşcă, tatăl lui Elias: „I s-a extins infecţia în sânge, de la ecoli a făcut sepsis, apoi hemoragie intracraniană. Au spus că a luat de la mămică ecoli”.
Băiatul a murit la spitalul de Pediatrie, unde fusese trimis pentru drenaj la plămâni. Familia aşteaptă acum rezultatele autopsiei.
Teodora Toma, avocat: „Am formulat 3 plângeri penale în numele părinţilor care şi-au pierdut copiii la spitalul de urgenţă. Toate trei sunt pentru ucidere din culpă”.
Una dintre familii a făcut plângere şi la Ministerul Sănătăţii. Până acum, ministerul a rugat spitalul să facă anchetă internă. Şefa secţiei de neonatologie a refuzat să stea de vorbă cu noi. Iar purtătorul de cuvânt dă vina… pe părinţi, relateaza Observator Antena1.
Dorel Danciu, purtător de cuvânt spital: „Eu ştiu că ar găsi un ţap ispăşitor. Principalul vinovat e doamna… şi mediul. Domnul Cicală de ce nu şi-a protejat familia?”
Dorel Danciu, purtător de cuvânt spital: „Infecţiile asociate actului medical sunt o realitate”
Conform datelor oficiale, România are printre cele mai sigure spitale din Europa, cu o rata a infecţiilor nosocomiale de doar 2%, de patru ori mai puţin decât media europeană. În realitate însă, de teama sancţiunilor, cele mai multe infecţii luate de pacienţi din spitale nu sunt raportate şi în multe cazuri nici măcar nu se iau măsuri pentru combaterea acestora.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj nu a răspuns solicitării Observator.
Sursa: Observator Antena 1