November 24, 2024

Marcel Ciolacu: “Cu o largă majoritate am terminat cu pensiile speciale ale parlamentarilor. Urmează cumulul pensiei cu salariul!”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că proiectul privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost votat cu largă majoritate de Parlament, după cum a spus la învestirea în funcţie, menţionând că au existat trei guverne şi patru prim-miniştri ai PNL care ar fi avut timp să rezolve tot ce au promis în această perioadă.

“Am intrat într-un calendar de recuperare a cererilor de plată 2 şi 3. Despre ceea ce am votat astăzi, vreau să vă reamintesc: eu nu am pensie specială. În ultima zi de mandat, în cele două mandate pe care le-am avut mi-am dat demisia. Şi cred că, dacă ar fi făcut toţi parlamentarii acest lucru, în acest moment n-am mai fi ipocriţi, să încercăm să transferăm de la unul la altul victoriile, dar şi insuccesele. A existat o majoritate de dreapta în România, lucru pe care îl cunosc şi eu, îl cunoaşteţi şi dumneavoastră. Au avut timp să rezolve tot ceea ce au promis în această perioadă. Au existat trei guverne sau de patru ori, parcă, domnul Orban a fost votat de două ori, au fost patru prim-miniştri ai actualilor membrii de coaliţie PNL, a fost suficient timp să rezolve aceste probleme”, a afirmat Ciolacu, la Parlament, după adoptarea proiectului de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, relatează AGERPRES.

Ciolacu a spus că s-a început cu eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, având în vedere că nu se poate cere altor categorii să renunţe la pensiile speciale, în timp ce parlamentarii îşi menţin aceste privilegii.

“Astăzi am început cu pensiile parlamentarilor. E un lucru corect: nu poţi să ceri altor categorii dacă tu îţi menţii aceste privilegii. Există europarlamentarii care au acest privilegiu, o pensie suplimentară pentru că au fost europarlamentari. Aproape în toate parlamentele lumii există pentru parlamentari această pensie. Important este ca oamenii politici să se adapteze cerinţelor din propria ţară şi nevoilor din propria ţară. Am spus-o la învestire, acum 11 zile. Astăzi aţi văzut, cu o largă majoritate – 382 de voturi – am terminat cu pensiile speciale ale parlamentarilor. Urmează cumulul pensiilor cu salariul”, a adăugat Ciolacu.

Premierul a menţionat că vor exista excepţii pentru aleşii locali, pentru că există în Constituţie dreptul de a fi ales. “O să fie excepţii la actori, la Teatrul Evreiesc, la profesori universitari, medicii care sunt şi profesori“, a mai spus Ciolacu, referindu-se la cazurile de excepţii la eliminarea cumulului pensiei cu salariul.

“Mai mult, s-au convenit ultimele trei amendamente cu comisia şi închidem în această săptămână şi discuţia cu pensiile speciale şi acele eşalonări şi negocieri avute pentru până în anul 2035, de asemenea un lucru normal. Se termină şi cu angajaţii din Parlament. Trebuie să înţelegem că nevoile societăţii româneşti sunt cu totul altele decât nevoile noastre personale, nevoile generale sunt cu totul altele”, a mai declarat Marcel Ciolacu.