Mesajul unui medic demisionar de la Spitalul Campia-Turzii pune pe jar DSP Cluj. A fost demarata o ancheta!
Directia de Sanatate Publica Cluj a demarat o ancheta administrativa la Spitalul Municipal Campia-Turzii, dupa ce doctorul Lehel Csergo, unul dintre cei trei medici care au demisionat la inceputul acestei luni, a afirmat ca bolnavii de COVID-19 “ar fi uitati sau poate abandonati, “abandonati” termen mai potrivit, si nu beneficiaza de tratamentul corespunzator”.
Foto: ziar21.ro
Iata postarea medicului Lehel Csergo pe facebook:
”Într-o perioadă în care comunicare cu cetățenii este esențială, conducerea Spitalului din Câmpia Turzii a ales să nu comunice. Deloc!
Așa că locuitorii din zonă nu aveau cum să afle de primul pacient cu Covid, diagnosticat de către medicii din Câmpia in luna martie. Care a fost și primul pacient refuzat la Clinica de Boli Infecțioase Cluj, pe motivul că „nu se încadrează în definiția de caz”
Nu au de unde să știe oamenii că în luna noiembrie pe secția Medicină Internă au fost testați 360 de persoane, din care 253 au avut testul pozitiv.
Dar cel mai grav, nimeni nu avea să afle despre pacienții cu Covid „uitați ” in spitalul din Câmpia Turzii. Sau poate „abandonați” este un termen mai potrivit
În timp ce un pacient cu domiciliul in Cluj-Napoca beneficia de tratament cu Remdesivir, Tocilizumab, plasmă, terapie intensivă, cel din Câmpia Turzii nu a avut acces la aceste terapii. Chiar dacă se știe că fără aceste tratamente starea bolnavilor se poate agrava! „Nu avem locuri, mai sunați și mâine!”
Și noi am tot sunat, am trimis si SMS și email. Dar nu a fost suficient. 12 pacienți cu Covid au murit la Câmpia Turzii în perioada octombrie-noiembrie. Două paciente au fost transferate la Cluj în ultima clipă, în stare critică, cu șanse minime de supraviețuire.
15-20 de pacienți cu Covid, toți dependenți de oxigen, toți cu tratament injectabil, perfuzii, mulți cu pampers. 2-3 în stare gravă, cu oxigen in flux mare administrat pe mască CPAP. Iar la toată această suferința 2 asistente și 2 infirmiere. Prețul plătit a fost pe măsură: 2 medici, 7 asistente, 1 brancardier, 2 infirmiere infectate cu SarsCov-2.
Cine nu a îmbrăcat combinezonul de protecție ca să intre pe această secție Covid, nu are cum să înțeleagă cât s-a muncit acolo! Măcar atât merită acești oameni: să se afle de munca și sacrificiul lor! Că de recompensă materială se pare că nu poate fi vorba”.