Muncitorii străini, o posibilă soluție pentru criza de forță de muncă din România

România se află, de altfel, pe poziția a doua, după Japonia, într-un clasament al ponderii angajatorilor care se confruntă cu lipsa de personal calificat.

Criza forței de muncă din România se agravează pe zi ce trece. Angajatorii se plâng că nu mai găsesc muncitori români dispuși să ocupe locurile vacante, aceștia preferând să lucreze în statele Uniunii Europene, pe bani mai mulți și, adesea, în condiții mai bune. Vorbim despre meserii care nu mai au căutare pe piața internă, electricieni, sudori, șoferi, mecanici, sectorul cel mai afectat fiind cel al construcțiilor.

România se află, de altfel, pe poziția a doua, după Japonia, într-un clasament al ponderii angajatorilor care se confruntă cu lipsa de personal calificat. Potrivit unui studiu din acest an al Manpower Group, 4 din 5 angajatori români întâmpină dificultăți în ocuparea posturilor vacante.

În aceste condiții, ochii angajatorilor se îndreaptă tot mai des spre muncitorii străini, în special înspre cei din țările non-UE, în special din Vietnam, Turcia, Nepal, Serbia, Sri Lanka, China și Republica Moldova. Acest lucru este confirmat și de numărul record al străinilor care capătă permis de muncă în țara noastră.

Dacă e să ne luăm după datele Inspectoratului General pentru Imigrări, în primele şapte luni ale acestui an au fost emise aproape 4.500 de noi pemise de muncă pentru muncitorii străini, numărul acestora crescând la circa 17.000, în condițiile în care se estimează că pe piata fortei de muncă din România este loc pentru circa 200.000 de muncitori străini. De precizat ca străinul este definit de lege (art. 2 lit. a) din OUG nr. 194/2002) ca persoana care nu are cetățenia română, ori a unui stat UE/SEE/CH (Uniunea Europeana / Spaţiul Economic European / Confederatia Elvetiana – Prin urmare, aceste statistici nu îi includ pe cetăţenii UE/SEE/CH, aceștia având acces direct pe piața muncii din România, eventualele limitări fiind subsecvente accesului efectiv în profesie, în funcție de reglementarea legală.

Cei mai mulți muncitori străini care lucrează în prezent în țara noastră provin din Turcia, 3.627, China, 2.120, Republica Moldova, 1.787, și Vietnam, 1.554. Domeniile în care acestea se angajaează sunt diverse, dar la mare căutare sunt posturile din HoReCa, construcţii sau turism.

Argumentând prin deficitul înregistrat pe piața forței de muncă, necesitatea de a asigura forța de muncă cerută în unele sectoare sau meserii care nu poate fi acoperită de lucrătorii români și prevenirea situațiilor în care străinii lucrează în România fără forme legale, Guvernul a dublat recent, de la 4.000 la 8.000, limita de lucrători permanenți și de lucrători detașați, de la 1.200 la 5.200.

Încadrarea în muncă pe teritoriul statului român a unui cetăţean străin presupune trei pași, fără de care angajarea nu ar fi legală şi ar atrage sancţiuni mari şi pentru străin şi pentru angajator.

Primul, vizează obţinerea avizului de angajare. Documentaţia pentru angajarea unui cetăţean străin se depune de angajator la Serviciul Imigrări din judeţul unde compania îşi are domiciliul fiscal (sediul). Dosarul este destul de stufos, în plus, angajatorul trebuie să aibă achitate la zi obligaţiile către bugetul de stat, să desfăşoare efectiv activitatea declarată şi să nu fi fost sancţionat în ultimii trei ani pentru muncă nedeclarată sau angajare ilegală. Avizul de muncă se trimite cetăţeanului străin pentru ca acesta să poată obţine viza de lungă şedere pentru angajare de la misiunile diplomatice ale României.

O atenție aparte trebuie acordată condițiilor legale și documentelor pe care uneori legea speciala le și prevede, prin care se atestă îndeplinirea respectivelor cerințe. De asemenea, ordinea cronologică a etapelor selecției legale a forței de muncă (a potențialului angajat) constituie un criteriu de analiză a dosarului, întrucât o documentație întocmită pro causa dovedește încercarea de eludare a regulilor prin care statul român instituie o anume protecție a forței de muncă autohtonă.

Totodată, angajatorul trebuie să fie avizat asupra regimului pe care actele oficiale (avem în vedere în special diplomele și certificatele de studii) îl au din perspectiva recunoașterii lor de statul român (în vederea emiterii atestatului de recunoaștere a studiilor), respectiv necesitatea supralegalizării/apostilarii sau recunoașterea lor directă.

Odată cererea de eliberare a avizului de muncă (angajare/detașare) aprobată, angajatorului i se comunică și faptul că trebuie să achite taxa de eliberare a documentului, în valoare de 200 euro (plătibilă în lei, la cursul BNR).

Viza de lungă şedere se obţine de la misiunile diplomatice ale României din statul unde se află cetăţeanul care solicită angajarea, în baza avizului emis de Inspectoratul General pentru Imigrări, a dovezilor mijloacelor de întreţinere pentru întreaga perioadă înscrisă în viză, a certificatului de cazier judiciar şi a unei asigurări medicale. La acestea se adaugă o taxă de 120 de euro. Viza de lungă şedere se acordă pentru o perioadă de până la 90 de zile.

Permisul unic de şedere. După intrarea în România, cetăţeanul străin trebuie să obţină un permis unic sau Cartea albastră a UE. Pentru obţinerea actului, solicitantul va depune personal o serie de documente cu cel puţin 30 de zile înainte de incetarea dreptului de şedere acordat de viză.

Potrivit legislaţiei, cetăţenii străini (cu excepţia anumitor categorii) pot fi încadraţi în muncă în România în baza unui aviz de angajare, obţinut de către angajator de la Inspectoratul General pentru Imigrări. Ei beneficiază de prevederile Codului Muncii referitor la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă, timpul de lucru, repausurile periodice, concediile şi sănătatea şi securitatea pe perioada desfăşurării activităţii.

Potrivit legii, nu este necesară obţinerea acestui aviz de către refugiaţi, străinii cu şedere pe termen lung (cu domiciliul în România), membrii de familie ai cetăţenilor români sau ai statelor membre UE/SEE/CH, cei din state cu care România are încheiate tratate pentru accesul liber pe piaţa muncii, cei veniţi la studii, care desfăşoară activităţi didactice, ştiinţifice etc, precum şi cei numiţi la conducerea filialelor unor firme din afară. Timpul de munca în cazul străinului titular al dreptului de ședere în scop de studii este parțial, limitare explicabilă în raport cu scopul prezenței acestuia în România.

În situația în care lucrătorul dorește să rămână asigurat în sistemul de asigurări sociale din țara din care provine și îndeplinește condițiile legale pentru a proceda astfel, trebuie să obțină Formularul A1 de la Casa de Pensii din țara de origine.

Străinul angajat în aceste condiții are și posibilitatea schimbării locului de muncă: odată încetat contractul de muncă, acest incident va fi anunțat unității de imigrări competentă, iar dreptul de ședere va subzista maxim 90 zile. În acest interval, străinul are posibilitatea identificării unui nou angajator, care la rândul lui are posibilitatea solicitării unui nou aviz de muncă. Odată obținut noul aviz, se încheie noul contract de muncă și, după caz, se solicită un nou permis de ședere.

O modificare salutară a legii speciale, intervenită prin OG nr. 25/2016 (act normativ care printr-o coincidență a primit același număr), prevede posibilitatea unui străin titular al dreptului de ședere temporară pentru muncă de a se angaja la un alt angajator, cu timp de lucru parțial, fără condiția prealabilă a obținerii unui nou aviz de muncă.

Eforturile statului român de atragere a tinerilor educați, a forței calificate de muncă, acțiunea de brain gain, se regăsește și în facilitățile oferite pe cale normativă: străinii absolvenți ai sistemului românesc de învățamânt pot obține o prelungire a dreptului de ședere de până la 6 luni, ulterior celui acordat pentru studii, inclusiv în scopul căutarii unui loc de muncă. De asemenea, acești absolvenți pot fi angajați în baza unui aviz de muncă, iar obținerea dreptului de ședere temporară în România în scop de muncă nu mai este condiționată de viza de lungă ședere.

Potrivit legilor în vigoare, orice angajator, care a angajat un străin din categoria celor pentru care nu este necesară obţinerea avizului de angajare, are obligaţia să anunţe în cel mult 10 zile de la data începerii activităţii acestuia pe teritoriul României, dacă nu, riscă să fie sancţionat cu amendă de la 1.500 la 3.000 de lei (art. 35 lit. c) din OG nr. 25/2014). Aceeași obligație legală subzistă și în privința modificărilor apărute în contractul de muncă.

Şi mai mari sunt sancţiunile pentru munca nedeclarată a străinilor pe teritoriul ţării noastre. Angajatorii care primesc la muncă un străin fără aviz de angajare sau de detaşare sau un străin cu şedere ilegală in Romania, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, riscă amenzi contravenționale de la 10.000 la 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată  (art. 36 alin. (1)  lit. a), respectiv lit. b) din OG nr. 25/2014). Mai mult, în cazul celor care primesc la muncă un străin cu şedere ilegală se poate ajunge la pierderea unor subvenţii sau a fondurilor europene, a dreptului de a mai participa la licitaţii pentru o anumită perioadă de timp, dar şi la închiderea punctului de lucru. (art. 36 alin. (2) din OG nr. 25/2014)

Practica a demonstrat că aceste fapte contravenționale sunt considerate grave, un prim argument în acest sens fiind chiar limitele speciale ale amenzilor.

De asemenea, nici oficializarea raportului juridic de muncă prin încheierea unui contract de muncă nu prezintă importanță, nu generează o exonerare de răspundere, în condițiile în care persoana (fizică sau juridică) vizată primește la muncă un străin care nu are dreptul de muncă în România ori nu are ședere legala in Romania. Cu alte cuvinte, suntem în prezența unei reglementări care ignoră expresis verbis disponibilitatea angajatorului de a plăti taxe aferente unui raport juridic de muncă, atât de aspru este tratamentul legal punitiv al acestor fapte.

Bineînțeles, primirea la muncă a unui străin fără încheierea unui contract de muncă nu exonerează pe angajator nici de sancțiunile specifice prevăzute de Codul Muncii, întrucât prin fapta sa angajatorul săvârsește un concurs ideal de contravenții.

Suplimentar, legea specială prevede obligarea achitării remunerațiilor restante străinului depistat, cel puțin la nivelul salariului mediu brut (dacă nu se dovedește un nivel superior acestuia), aferent întregii perioade pentru care se poate dovedi că a durat raportul de muncă, dar nu mai puțin de 3 luni, cu excepția cazului în care se poate dovedi fără echivoc că respectivul raport a durat mai puțin de 3 luni. (art. 38 din OG nr. 25/2014)

Sursa: ziuadecj.realitatea.net