Ne asteapta zile cu ger si ninsori. Vezi prognoza meteo pana pe 24 ianuarie
Administraţia Naţională de Metorologie (ANM) a făcut o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11 – 24 ianuarie.
Transilvania: la începutul intervalului de prognoză vremea se va menține caldă pentru această perioadă a anului, deși temperatura aerului va scădea ușor de la o zi la alta. Valorile maxime diurne vor coborî de la 9 — 10 grade în prima zi spre 2 grade în 14 și 15 ianuarie, pentru ca, ulterior, procesul de răcire să se accentueze, iar în intervalul 17 — 21 ianuarie nu se vor mai depăși—7 până la—6 grade la amiază, media pe întreaga regiune. Ulterior, maximele vor crește treptat, spre valori normale pentru ultima decadă a lunii ianuarie, de aproximativ—2 grade. Temperaturile nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, fiind în scădere de la 2 — 3 grade, în primele nopți, spre—15 grade în jurul datei de 19 ianuarie, pentru ca apoi să crească treptat până la—10 grade, în medie, în ultima noapte. În primele două zile ale intervalului de prognoză vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte, iar după data de 15 ianuarie va ninge local și temporar, dar mai important cantitativ în jurul datelor de 15 și 19 ianuarie.
Crișana: până spre mijlocul primei săptămâni de prognoză vremea se va menține caldă, cu o medie a maximelor situată în jurul valorii de 8 grade. Ulterior, temperaturile vor scădea semnificativ, astfel încât, în jurul datei de 17 ianuarie, media regională va fi cuprinsă între—6 și—4 grade. În a doua săptămână de prognoză, valorile termice diurne vor crește ușor, se vor apropia de cele normale specifice perioadei, iar media maximelor se va situa în jurul valorii de—2 grade Celsius. Temperaturile minime vor fi în scădere semnificativă până la începutul celei de-a doua săptămâni, de la valori de 2 — 4 grade, până la—12…-10 grade, în medie. Spre sfârșitul intervalului, vor fi temperaturi nocturne situate în jurul a—8 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în fiecare zi. La început va ploua, în jurul datei de 15 ianuarie precipitațiile vor fi mixte, apoi, trecător, va ninge slab.
Maramureș: până pe 15 ianuarie, media valorilor termice diurne se va menține pozitivă, dar va fi în scădere de la 7 — 8 grade spre 2 grade. După această dată, vremea va deveni rece, cu medii ale maximelor, la începutul celei de-a doua săptămâni, la—8 la—6 grade. Apoi, deși valorile termice diurne vor crește ușor, la sfârșitul intervalului media acestora nu va depăși—2 grade. Temperaturile minime vor scădea semnificativ până la începutul celei de-a doua săptămâni de la 2 grade până la—14 spre—12 grade, în medie. Către sfârșitul intervalului, media valorilor minimelor se va situa în jurul a—10 grade. Temporar, se vor semnala precipitații, mai ales în prima săptămână. În primele două zile va ploua, izolat mai însemnat cantitativ, iar ulterior, odată cu răcirea vremii, vor predomina ninsorile, slabe cantitativ.