November 22, 2024

Noul program „Prima Casă” – „O familie, O casă” – exclude apartamentele mai vechi de cinci ani. Există însă o excepţie

Ministerul de Finanţe a publicat deja proiectul de OUG care modifică programul „Prima Casă” în ceea ce se va numi „O familie, O casă”, şi care aduce prevederi care pot schimba total piaţa imobiliară, precum condiţia că imobilul nu poate fi mai vechi de cinci ani.

Astfel, prin noul program, locuinţa trebuie să aibă minim două camere şi o suprafaţă cuprinsă între 50 mp şi 100 mp, iar pentru locuinţele utilizate vechimea imobilului trebuie să fie cuprinsă între 1 şi 5 ani de la data finalizării construcţiei.

Cu toate acestea, forma prezentată în proiectul de OUG lasă o portiţă legală şi pentru apartamentele mai vechi de 5 ani, menţionându-le pe cele care au fost „supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării sau reducerii riscului seismic” cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului.

“Extindem Prima Casă şi numim programul O familie – o casă. Condiţiile la Prima casă au fost bune iniţial, dar au devenit mult prea restrictive şi toţi sunt nemulţumiţi. În primul rând dăm o valoare mai mare, 570.000 de lei, adică să poată să îşi cumpere o casă, nu o bojdeucă, mărim plafoanele, pentru că dacă aveai peste 3.000 de lei venituri nu te mai calificai, intrai într-un cerc vicios, adică foarte puţini mai aveau acces şi la case foarte mici. Dobânda este fixă, în lei. Eu sunt sigur că se vor găsi bănci care vor susţine asta”, a spus Liviu Dragnea, în cadrul emisiunii moderate de Victor Ciutacu.

Întrebat ieri de ZF când ar putea OUG-ul să intre în vigoare, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a spus că aceasta ar putea fi implementat chiar de la finalul acestei luni.

Sursa: ZF.ro