Oradea – Cartierul Diasporei – Proiect Pilot// Pamant, repatriere, case, cartier!
Ilie Bolojan, primarul Oradiei, a anunţat un nou proiect prin care speră că va încuraja repatrierea cât mai multor români: aşa-numitul “cartier al Diasporei”, informeaza EBihoreanul.ro.
Edilul a explicat că este vorba despre darea în concesiune a unei suprafeţe de circa 7.000 metri pătraţi, sub preţul pieţei, parcelată aşa încât să poată fi construite între 10-12 case, de către persoane care se vor restabili la Oradea, şi că acesta este un program-pilot care va continua doar dacă va da rezultate.
“În zona de deal, pe strada Izvorului, avem cam 7.000 metri pătraţi, un fel de “oază” care acum e abandonată, lucrăm la o parcelare ca să avem locuri de casă şi la un regulament pentru scoaterea la concesiune a acestora, la preţuri sub cele ale pieţei, doar pentru românii care demonstrează că au locuit şi au lucrat în străinătate. Vor avea un termen pentru a construi casele, iar Primăria se angajează să asigure utilităţile. Dacă acest proiect va avea succes, ne vom gândi la un cartier de câteva hectare în viitor”, a spus primarul, convins că “prin relocarea în Oradea a unor români din străinătate vom avea un câştig cert”.
Bolojan a precizat că un asemenea proiect ar urma să fie supus dezbaterii şi adoptării de către Consiliul Local “până la sfârşitul lunii septembrie” şi că face parte din pachetul mai larg de politici publice locale care pot încuraja repatrierea unor cetăţeni care acum locuiesc şi muncesc în străinătate.
Edilul a argumentat caracterul benefic al repatrierii prin dezechilibrul demografic grav la nivelul întregii ţări (precizând, de pildă, că la o populaţie care teoretic însumează 20 milioane locuitori România are doar 5 milioane de persoane active, pe când Germania are 44 milioane persoane active la 80 milioane cetăţeni), dar şi prin “deficitul calitativ al forţei de muncă” existente în ţară, în timp ce “românii care au plecat în străinătate au dobândit o altă mentalitate, mai orientată spre munca susţinută şi eficientă”.
“Întreaga Românie trebuie să aibă politici naţionale pentru a încuraja repatrierea unora dintre cei plecaţi şi pentru refacerea legăturilor lor cu locurile de origine. În orice caz, Oradea poate fi unul dintre locurile din România în care românii plecaţi să se întoarcă şi să investească”, a spus Bolojan.
Sursa si foto: EBihoreanul.ro