November 22, 2024

Percheziții de amploare în București, Cluj și în alte 35 de județe într-un dosar de contrabandă cu arme și muniții

Mascații au descins în București, Cluj și în 35 de județe din țară. Peste 100 de percheziții au loc în acest moment, la persoane care introduceau în țară arme și muniție neletală, dar pe care le livrau prin curier.

Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, fac, joi dimineața, 103 percheziții în București și 36 de județe, într-un dosar de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și contrabandă calificată.

Acțiunea vizează creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

„În perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar, din depozitul situat pe teritoriul Ungariei, ar fi fost livrate armele și munițiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat, care introduc bunurile în țară, fără a declara acest fapt autorităților vamale și fără a îndeplini condițiile solicitate de legislația națională în acest domeniu”, transmite IGPR.

După introducerea pe teritoriul României a armelor și a munițiilor, livrarea către cumpărătorul final s-ar fi realizat prin interpunerea altor firme de curierat rapid.

Peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale participă la această acțiune.

Activitățile se desfășoară în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.