Peste 300 de persoane asistate medical în a doua zi de Untold
Peste 300 de persoane au primit îngrijiri medicale, în cea de a doua zi de desfăşurare a festivalului Untold, la punctele special amenajate în interiorul perimetrului închis în care se desfăşoară evenimentul muzical, situat în zona centrală a oraşului Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, tot în această a doua zi de festival, forţele de jandarmerie şi poliţie au aplicat 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.510 lei şi au fost înregistrate 22 de sesizări privind săvârşirea unor fapte penale. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.
“În domeniul situaţiilor de urgenţă şi al asistenţei medicale 346 de persoane au primit îngrijiri în punctele de prim-ajutor şi prin intermediul echipelor mobile de pompieri şi paramedici ce patrulează permanent în perimetrul festivalului. Doar în nouă cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, în general afecţiunile înregistrate fiind remediate pe loc”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în urma analizării situaţiei operative înregistrate pe durata celei de a doua zi a festivalului UNTOLD 2018, a rezultat că nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.
Asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică a implicat peste 1.200 de jandarmi, poliţişti, pompieri, personal medical şi efective ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
În cursul primei zile din festival, 270 de persoane au necesitat îngrijiri medicale şi au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale.
Potrivit organizatorilor festivalului, în cea de a doua zi de festival 89.000 de persoane au participat la eveniment. Pe scena principală a festivalului UNTOLD au urcat în a doua seară Manuel Riva, Vanotek, Jason Derulo,Kygo, Tiesto, Don Diablo şi KSHMR. Pe celelalte scene au concertat alţi peste 40 de artişti: Solomun, Satra B.E.N.Z, Noisia, Modestep şi mulţi alţii.
Pentru ediţia din acest an a Untold, care are loc la Cluj-Napoca între 2 şi 5 august, organizatorii au amenajat 10 scene, pe care vor performa, în total, 250 de artişti. De asemenea, ei susţin că se aşteaptă prezenţa, la festival, a aproximativ 350.000 de persoane. Scena principală a Untold este ridicată pe stadionul Cluj Arena, iar întregul perimetru al festivalului, care este închis cu garduri, cuprinde şi Parcul Central al oraşului şi zona Sălii Polivalente. În acest areal al festivalului circulaţia auto este restricţionată până în data de 8 august. AGERPRES