PNL propune impozitarea progresivă a pensiilor speciale, cu excepția militarilor și polițiștilor. Impozite speciale de 60% și 95% pentru pensiile mari
Parlamentarii PNL au depus miercuri un amendament prin care pensiile speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, vor fi impozitate drastic. Cei de la USR au depus și ei un proiect similar marți, iar parlamentarii de la UDMR subliniază că ei au încă de anul trecu o inițiativă de impozitare cu 90% a pensiilor speciale.
Amendamentul PNL propune impozitarea progresivă a pensiilor speciale de la 10% până la 95%.
Propunerea vizează impozitarea cu:
- 10% a pensiilor speciale între 2001-4000 lei;
- 60% a pensiilor speciale cuprinse între 4001-7000 lei;
- 95% a pensiilor speciale care depășesc cuantumul de 7000 lei.
Amendamentul a fost depus de Florin Roman și Daniel Fenechiu în numele parlamentarilor PNL la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 29/2020.
PNL anunță că a optat pentru varianta impozitării progresive, motivată de starea de urgență, pentru a nu intra în conflict constituțional cu decizii ale CCR, care interzic eliminarea totală a acestui tip de privilegii.
”Amendamentul poate trece intr-o săptămâna maxim de parlament, dacă exista voința politică”, a declarat Gigel Știrbu pentru G4Media.ro.
În categoria pensiilor speciale supuse impozitării progresive, parlamentarii PNL au introdus:
– parlamentarii și funcționarii parlamentari;
– magistrații și personalul auxiliar, inclusiv judecătorii CCR;
– funcționarii Curtii de conturi;
– Avocatul poporului; personalul navigant; personalul diplomatic.
Nu intra in categoria impozitării progresive polițiștii și militarii, beneficiari ai unor pensii militare.