November 24, 2024

Predoiu: În urma controalelor din ultimele zile, 13 centre rezidenţiale şi-au oprit activitatea și au fost întocmite nouă dosare penale

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a informat, joi, că, în urma controalelor din ultimele trei zile, au fost întocmite nouă dosare penale, iar pentru 13 centre rezidenţiale destinate persoanelor minore, vârstnice sau cu dizabilităţi s-a decis încetarea activităţii, relatează Agerpres.

„În ultimele trei zile s-au făcut controale coordonate de prefecţi, cu echipele de control mixte, la nivelul centrelor rezidenţiale destinate persoanelor minore, vârstnice sau cu dizabilităţi din toată ţara. (…) S-au constituit echipe mixte de control formate din reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniile respective. (…) Au fost licenţiate, în baza Legii 197/2012, 5.197 servicii sociale, dintre care 2.812 în sistem public şi 2.385 în sistem privat. Au fost evaluate, controlate 1.037 de unităţi, dar suplimentar faţă de acestea au fost descoperite fără licenţă 24 de astfel de centre rezidenţiale, care funcţionau, deci, ilegal. În urma colectării datelor din primele zile de control de la instituţiile care au atribuţii de control, (…) putem să comunicăm faptul că, din toate cele 1.037 de centre verificate, au fost dispuse 56 de măsuri complementare, respectiv 43 măsuri de suspendare, şapte de retragere a autorizaţiei sanitare şi şase de închidere. În total, 13 centre nu îşi mai desfăşoară în acest moment activitatea”, a precizat Predoiu, la începutul şedinţei de Guvern.

Foto: Digi24.ro

El a adăugat că, la faţa locului, au fost evaluate 13.044 de persoane rezidente, dintre care 144 au necesitat relocarea, adică aproximativ 1,1% din total.

„Au fost întocmite nouă dosare penale, din care cinci vizează infracţiuni contra persoanei şi patru infracţiuni de natură economică. Au fost aplicate 3.640 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de aproximativ de 10 milioane de lei. La acţiunile desfăşurate au fost implicate în medie, zilnic, 1.259 de reprezentanţi ai structurilor de control de la instituţiile menţionate. (…) Va fi făcută o nouă comunicare atunci când se vor încheia acţiunile de control”, a transmis ministrul Predoiu.