Premierul Ludovic Orban: Fără petreceri private de Revelion în acest an
Ludovic Orban spune că în acest an, de 1 Decembrie, nu va mai avea loc parada de la Arcul de Triumf și că cei care se gândesc la petrecerile de Revelion să ia în considerare că acestea sunt evenimente private care nu se vor mai organiza, potrivit digi24.ro
Premierul Ludovic Orban susține că aceste măsuri sunt importante pentru a reduce numărul persoanelor care s-ar putea infecta cu noul coronavirus.
Șeful Executivului are și un mesaj pentru cei care au fost prinși zilele acestea la chefuri private: “Să nu mai participe. Un mesaj foarte simplu: Putem să mai amânăm puțin dorința de a ne distra sau putem să ne distrăm în moduri care să nu ne pună în pericol sănătatea. Faptul că se organizează astfel de petreceri riscă să pună să în pericol sănătatea. În general tinerii se duc la astfel de petreceri, tinerii poate nici nu simt, mulți sunt asimptomatici, dar ei duc boala acasă. Atunci când un tânăr se îmbolnăvește riscă să își îmbolnăvească părinții, rudele, bunicii care sunt mult mai expuși riscului”.
În ceea ce privește petrecerile de Revelion, premierul a precizat că acestea sunt considerate ca fiind private și că cei care au dat avans pentru hotel, vor putea merge, dar nu vor avea loc petreceri private.
SURSA: digi24.ro